Deşi în fiecare moment al vieții noastre aducem recunoaștere apei, „acest copil primordial”, o dată pe an avem privilegiul de a marca esența existenței noastre într-un cadru generos, cu bucurie, dar și cu multă responsabilitate. În fiecare an, Organizația Națiunilor Unite aduce în atenție câte o temă de relevanță mondială pentru a marca sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei. Anul 2021 abordează o temă de interes global „Prețuiește Apa“, să învățăm să prețuim cea mai importantă resursă a planetei. Ziua Mondială a Apei 2021 se va concentra pe tema valorizării apei. Această temă se extinde dincolo de problemele de stabilire a prețurilor pentru a include valoarea de mediu, socială și culturală pe care oamenii o acordă apei.
Civilizații de-a rândul s-au născut, au trăit și au murit de-a lungul apelor. Conviețuirea cu apele era parte integrantă și firească a mediului lor natural de viață. Această străveche comuniune dintre om și apă s-a deteriorat iar neglijarea mediului natural conduce la dezechilibre manifestate prin fenomene extreme, inundații și secete. Este imperios necesar ca omul modern să înțeleagă importanța vitală a apei și să revină la relația sa tradițională cu apa și, în general, cu mediul înconjurător.
Administraţia Bazinală de Apă Mureş celebrează această zi, împreună cu partenerii şi colaboratorii (administraţii publice judeţene şi locale, instituţii publice, beneficiari ai serviciilor de gospodărire a apelor, unităţi de învăţământ, organizaţii non-guvernamentale, asociaţii cetăţeneşti), prin activităţi şi acţiuni multiple.
Activităţile ce se vor desfăşura în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, vor avea două mari componente:
-
Campania digitală pentru Ziua Mondială a Apei 2021 – #Water2me –
Campania se desfășoară pe rețelele de socializare și își propune să genereze conversații – să adune opinii și comentarii de la oameni din întreaga lume despre apă și ce înseamnă aceasta pentru ei. Scopul este de a înțelege modul în care oamenii apreciază apa – indiferent dacă este economic, social, cultural sau în alte moduri – și ce rol joacă în viața lor.
Pandemia Covid19 ne-a amintit despre adevărata valoare a apei curate, prin urmare nu ar trebui să ne surprindă faptul că tema pentru Ziua Mondială a Apei din acest an este „Prețuiește apa”:
-
Apa înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiți. Ce înseamnă apa pentru tine? Cât de importantă este apa pentru casa ta și viața de familie, mijloacele de trai, practicile tale culturale, bunăstarea ta, mediul tău local? De ce (să) irosim apa?
-
Spuneți povestea, gândurile și sentimentele despre apă!
-
Alătură-te acestui demers global, spune ce înseamnă apa pentru tine, distribuie opiniile pe rețelele sociale și etichetează postarea cu #Water2me.
-
Fiecare postare va ajuta la modelarea campaniei Zilei Mondiale a Apei 2021 și va participa la întocmirea unui raport despre importanța apei.
-
Componenta fizică
Vizite ale specialiștilor, din Administrația Bazinală de Apă Mureș și subunitățile sale, în unități de învățământ (dezbateri, lecții deschise, workshop-uri), acțiuni de ecologizare și igienizare pe cursurile de apă, prize de apă, baraje și acumulări desfășurate de salariații proprii. Este esențial ca omul să fie educat în spiritul respectului pentru tot ce îl înconjoară, pentru ca el să devină conștient de faptul că nu este stăpânul naturii, ci parte a ei. Identificăm din ce în ce mai multe deșeuri aruncate în acest an în apă sau pe malurile acestora, deșeuri forestiere, agricole și menajere. De ce sunt ele acolo? Cetățenii conștientizează că natura este un dar? Pretenții de societate europeană sunt, dar trebuie schimbată și mentalitatea cetățeanului, sau măcar adusă în actualitate.
De Ziua Mondială a Apei Administraţia Bazinală de Apă Mureş – Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad reafirmă importanţa calităţii apelor în raport cu un stil de viaţă sănătos. O apă curată ne oferă şansa la o viaţă mai sănătoasă, dar calitatea vieţii se reflectă şi în comportamentul unei naţiuni faţă de apă şi a fiecăruia dintre noi, în direcţia protejării şi conservării calităţii ei.
„Apă tu ești nu numai necesară vieții, ci ești însăți viața; ești bogăția fără seamăn pe Pământ, tu ești cea mai delicată, cea mai pură, tu ești sufletul pământului”.