Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad în parteneriat cu Colegiul Național „Moise Nicoară” au celebrat împreună Ziua Internațioanlă a Persoanelor cu Dizabilități, marcată anual, în întreaga lume, la data de 3 decembrie.
Dizabilitatea nu este contagioasă!, STOP, discriminării!, Pot ce poți și tu. Angajeaza-mă! Toți diferiți, toți egali!, Eu, te respect Tu?, Și mie îmi pasă!, Sunt om, nu o dizabilitate! Sunt doar câteva din mesajele pe care specialiștii DGASPC Arad împreună cu elevii și dascălii Colegiului Național „Moise Nicoară” au dorit să le transmită comunității arădene cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități. Marcată în fiecare an, la data de 3 decembrie, această zi reprezintă un bun prilej de a reafirma rolul important pe care aceste persoane îl au în societate şi în comunitate. Și pentru a da un exemplu pozitiv, mai mulți elevi din clasele a V-a A și a VI-a A au „demolat” pentru ca apoi să reclădească zidul dizabilității în zidul abilității, inscripționat cu mesaje motivaționale. Au fost invitați să urce pe scena din Sala Festivă a Colegiului Național „Moise Nicoară” reprezentanți ai Asociației Integra Arad Ong, Asociației Nevăzătorilor Arad, ai Fundaţiei Creştine RCE- Speranţa copiilor Arad și Lidia Leahu, ambasadoare și susținătoare a respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități, persoane cu dizabilități-adulți și copii- care au susținut momente artistice. Elevii prestigioasei școli arădene au primit diplome de merit, în semn de mulțumire pentru expoziția de desene realizate chiar de ei pe tema dizabilității și a non-discriminării, desene expuse în sala care a găzduit evenimentului.
„Am dorit ca prin acest eveniment să aducem comunitatea mai aproape de semenii noștri, persoanele cu dizabilități. Să îi cunoaștem împreună, să spargem bariera discriminării, să observăm că, în ciuda dizabilității cu care unii s-au născut sau pe care au dobândit-o pe parcursul vieții, acești oameni sunt plini de resurse și abilități, cu adevărat unice, pe care mulți dintre noi, cei sănătoși, nu le avem. Dorim să transmitem tuturor un mesaj clar: barierele care există încă în acceptarea persoanele cu dizabilități ca egale cu noi trebuie să dispară.. Persoanele cu dizabilități pot accelera procesul de dezvoltare incluzivă și durabilă într-o societate poziționată în favoarea integrării și accesibilizării la toate nivelurile.” declară Erika Stark, director general al DGASPC Arad.