Ziua de 13 ianuarie a fost cu ghinion pentru un tânăr din Sântana, prins drogat la volan

by Adrian Pavel

Polițiștii orașului Sântana au depistat, în seara zilei de 13 ianuarie a.c., un tânăr de 29 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Sântana. Testarea acestuia cu aparatul din dotare a indicat posibila prezență a unor substanțe cu efect psihoactiv, aceasta nefiind probă în dosarul penal. Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea substanțelor și cantităților consumate. În urma controlului, din autoturism au fost ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză, care au fost înaintate spre expertizare.
Un bărbat de 61 de ani, din Arad, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Victoriei, având dreptul de a conduce suspendat.
Cei depistați sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.

Facebook Comments