ZINA DUMITRESCU ȘI-A SERBAT ZIUA DE NAȘTERE

by Dana B.

Zina Dumitrescu şi-a sărbătorit duminică, 19 iunie, aniversarea celor 80 de ani pe care i-a împlinit. Pentru câteva ore, fosta creatoare de modă a părăsit azilul în care locuieşte de ceva vreme, şi a petrecut alături de cei dragi într-un cadru special, la Palatul Snagov.

Deşi are 80 de ani,Zina este în continuare o femeie activă. A dansat şi s-a distrat alături de Cătălin Botezatu, Dana Săvuică, Silvia Dumitrescu şi mulţi alţi invitaţi de seamă. Îmbrăcată într-o rochie neagră, lejeră, Zina Dumitrescu i-a surprins pe toţi cei prezenţi la eveniment.

Astfel că, tributari celei care i-a evaluat, ales și pregătit să aibă o viață frumoasă în lumea modei și a celor cu bani, foștii protejați ai Zinei Dumitrescu  au făcut chetă și au căutat  un loc pe barter pentru a o serba cum se cuvine pe ”doamna modei românești” care luna acesta, pe 16, a împlinit 80 de ani.

Zina Dumitrescu s-a născut în 1936 în Republica Moldova. După război familia s-a mutat la Pitești. Aici Dumitrescu a terminat liceul economic, apoi a dat la Facultatea de Drept a Universității din București. Încă din primul an de facultate a început să lucreze ca manechin. La 30 de ani, a devenit directorul executiv al Casei de Modă Venus. A lansat mai multe manechine care au devenit celebre: Eugenia Ștefan (Janine), Romanița Iovan, Bianca Brad, Dana Săvuică, Melek Amet A creat zeci de colecții de modă, participând la festivaluri de modă din țară și din străinătate.

A fost căsătorită de trei ori, prima oară s-a căsătorit cu regizorul Marin Negreanu, tatăl fiului ei, Cătălin, apoi au urmat mariaje cu Nicolae Rădulescu Botică, secretarul Sectorului 1, și conferențiarul Costin Dumitrescu, decedat în 2009. În prezent, trăiește într-un azil de bătrâni din apropierea Bucurestiului.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments