Zilnic, peste 6000 de jandarmi la datorie pentru ca românii să petreacă în siguranță de Anul Nou

by Dana B.

Jandarmeria Română a dispus intensificarea măsurilor și suplimentarea efectivelor, pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranță și liniște publică, la nivel national, precum și pentru soluționarea operativă a sesizărilor cetățenilor în mini-vacanța dintre ani.

      În perioada 31 decembrie a.c. – 02 ianuarie 2017, peste 6000 de jandarmi vor acționa zilnic, la nivel național, pentru ca românii să se poată bucura de mini-vacanța prilejuită de trecerea dintre ani în condiții de siguranță și liniște publică.

Conform estimărilor organizatorilor, la nivelul întregii țări și în Municipiul București, peste 150.000 de români vor participa la cele aproximativ 150 de evenimente care vor fi organizate în spațiul public – focuri de artificii, concerte de Revelion, alte manifestări cultural-artistice.

Pentru a preveni orice incidente ce ar putea tulbura ordinea publică, precum și pentru descurajarea faptelor antisociale, jandarmii vor fi prezenți în stradă şi vor patrula pe traseele de deplasare către zonele unde se organizează evenimente, în zonele și arterele intens circulate din marile orașe, precum şi în zonele aglomerate cum sunt: pieţele, gările, autogările, târgurile  sau în mijloacele de transport în comun care duc către marile centre comerciale.                                                      De asemenea, ca urmare a afluenței de turişti în staţiunile montane, în această perioadă  Jandarmeria Montană și-a suplimentat efectivele și a intensificat măsurile de ordine publică, aproximativ 200 de jandarmi fiind pregătiţi să acționeze, zilnic, pentru asigurarea unui climat de siguranță, în locațiile turistice, pe traseele montane și în zona pârtiilor de schi sau să intervină în situaţii de urgenţă, pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate.

Totodată, Jandarmeria Română desfăşoară în această perioadă acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific sărbătorilor iernii, prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice.

Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, Jandarmeria Română face următoarele recomandări :

  • persoanele care participă la evenimente să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112”;
  • în această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a evita situațiile de rătăcire și pentru prevenirea eventualele accidente survenite în urma folosirii obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice;
  • persoanele care vor alege să își petreacă timpul în stațiunile turistice montane să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condiţiilor climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există;
  • în caz de accident, să anunțe Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor.

Cu ocazia trecerii în noul an, Jandarmeria Română vă urează La mulți ani!

 

Facebook Comments