Consiliul Județean prin Centrul Cultural Județean Arad organizează anul acesta a IV-a ediție a Zilelor Culturii Austriece la Arad, în colaborare cu Forumul Cultural Austriac la București și Asociația Culturală MUSIKFORUM EUROPA, sub patronajul Ambasadei Republicii Austria la București și a Consulatului Austriei la Timișoara.
Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la nașterea împărătesei Maria Theresia, căreia îi este dedicată ediția din acest an.
Manifestările culturale programate pe parcursul celor două zile vor evoca în primul rând personalitatea complexă a uneia dintre cele mai importante împărătese din istoria Europei și vor reliefa totodată moștenirea pe care Maria Theresia a lăsat-o Aradului.
Program Zilele Culturii Austriece la Arad
Marți, 14 noiembrie, Sala Regele Ferdinand, Primăria Arad
16.00 – Deschiderea oficială, conferință, muzică
16.30 – Conferință – Tema: ” Aufklärung-ul Mariei Theresia și Banatul Imperial” – Prof. univ. dr. Victor Neumann – Director al Muzeului de Artă din Timișoara; Conferință – Tema: „Moștenirea Teresiană în județul Arad” – Prof. dr. Dorel Sinaci – Director al Bibliotecii Județene Arad
17.30 – Concert de muzică de cameră – Trio Koehne (Viena)
Miercuri, 15 noiembrie, Muzeul de Artă Arad, Sala Ovidiu Maitec
17.00 – Vernisajul expoziției „ Cetatea Aradului“
17.30 – Concert cameral – Koehne Quartett (Viena)