Zilele Aradului pun pe jar pompierii

by Adrian Pavel

Timp de 9 zile, în perioada 20-28 august 2022, Aradul va îmbraca haine de sărbătoare.

„Zilele Aradului” este un eveniment mult așteptat de arădeni și se preconizează a fi unul dintre cele mai aglomerate din această vară.

Având în vedere importanța acestui eveniment, la care se anunță participarea unui număr mare de persoane, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea acțiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.

În plan operațional, zilnic, 130 de pompieri, încadrează mijloace tehnice care sunt pregătite să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, precum și 16 autospeciale pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, recomandăm participanţilor să aibă o conduită potrivită, să aibă grijă de siguranţa lor şi a celorlalţi, iar în cazul în care situaţia o va impune, să urmeze cu stricteţe recomandările organizatorilor, pentru a asigura evacuarea din zona de risc.

Totodată dacă fenomenele meteo periculoase se vor produce în Arad, să fie atenți la mesajele transmise de autorități, atenționări de cod galben, portocaliu sau roșu și să respecte întocmai recomandările acestora.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad vă dorește să vă bucurați de aceste zile de sărbătoare, fără a întâmpina evenimente nedorite.

Facebook Comments