Cătălin Vulturar revine până la urmă la UTA, sub formă de împrumut de la Rapid. Internaționalul U21 a semnat cu giuleștenii la începutul lunii, iar la sosirea în țară a făcut unele declarații care l-au făcut pe Mircea Rednic să declare că nu îl mai vrea. „Eu am semnat cu Rapid, îmi doresc să fac pași mici, să-mi fac treaba la Rapid şi să avem performanţe excelente. Da, suntem aproape acolo şi cred că ne jucăm cărţile pentru campionat. După mine, fanii Rapidului sunt cei mai frumoşi din ţară. Rămâne să învăţ imnul Rapidului” spunea, printre altele, fotbalistul de 19 ani. Deși îl avea în vederi, Rednic a sărit ca ars la acea declarație și a declarat că nu și-l mai dorește, motivând și supărarea suporterilor.
„La declarațiile pe care le-a făcut, nu că nu mai vreau eu, nu mai vor suporterii. Ăștia sunt copii fără minte, dar ar trebui să fie ajutați și un pic sfătuiți de impresar. Nu ai voie să spui așa ceva. În primul rând, noi l-am vrut, impresarul lui ni i-a propus și pe Vulturar și pe Dumiter si nu s-a făcut. Acum văd că cei de la Rapid l-au cumpărat și era vorba de un împrumut, dar eu chiar nu mi-l doresc în situația de față. Plus că am făcut deja două transferuri, am luat doi jucători pe post, deci în momentul de față nu mă interesează. Să stea acolo, să învețe imnul Rapidului. O să aibă concurență, nu cred că antrenorul și l-a dorit, nu l-a dorit. Vulturar e un jucător bun, dar acolo e concurența mare la mijlocul terenului și avea mai multe șanse aici să joace. Dacă el a ales și a făcut declarațiile pe care le-a făcut, e clar, nu mai am nevoie de el”, a spus Rednic.
Numai că între timp, Rednic s-a răzgândit pentru a doua oară și a lăsat de la el, primindu-l pe Vulturar. La Arad, mijlocașul va fi din nou cu de colegul său de generație, Cristian Mihai, alături de care a evoluat la CSȘ Gloria, Atletico și apoi UTA. În 2018, Vulturar devenea cel mai tânăr debutant în primele două ligi, când regretatul Ionuț Popa l-a introdus pe teren într-un meci cu Farul Constanța la vârsta de 14 ani și 9 luni.
În 2020, mijlocașul s-a transferat la Lecce, unde a evoluat doar la nivel de juniori, cucerind titlul în sezonul trecut de Primavera 1, din postura de căpitan al echipei. Așadar, în vară, nu mai puțin de trei fotbaliști se vor întoarce la Rapid din împrumutul de la UTA și anume Claudiu Micovschi, Rareș Pop și Cătălin Vulturar.