Fiul lui Nelu Ploieșteanu a murit în urmă cu șase luni, iar de atunci, viața artistului și a familiei sale s-a schimbat total. Mai mult, durerea puternică și-a pus amprenta pe organismul interpretului.
Ieri, Nelu Ploieșteanu ar fi trebuit să îl sărbătorească pe Mihăiță de ziua numelui. „Fetele mele i-au luat cadou. Acum un an îl sărbătoream, era bibeloul familiei noastre. Soția mea comunica cu el. Mergem mereu la cimitir, vorbim cu el. Dumnezeu ne-a întărit și îl simțim aproape. Nu se pronunță cuvântul cimitir în familie acum. Fetele mele sunt sensibile.”, a spus Nelu Ploieșteanu, la Răi Da Buni.
Nelu Ploieșteanu mărturisește că are problemele de sănătate. „Problemele mi s-au tras și de la băiat. Fetele îmi spuneau că mâncam puțin. Sunt lesne de înțeles că uneori facem și noi niște excese. Am început să înțeleg că am 67 de ani. Am spectacole sunt bine. A fost o răceală puternică, sunt sensibil și am probleme cu inima. Am făcut și excese. Asta e pâinea mea, dacă nu cânt nu se poate” , a declarat Nelu Ploieșteanu, la Răi Da Buni. În luna aprilie a acestui an, interpretul de muzică de petrecere Nelu Ploieșteanu și-a pierdut fiul, Mihăiță.
Sursa: libertatea.ro