În fiecare an Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, iniţiază două sesiuni de proiecte pe şase teme diferite, cultură, promovare sport, promovare tineret, studenţi, promovare turistică şi editoriale. Un lucru bun, pentru că asociaţiile care sunt la început de drum sau cele care sunt angrenate în anumite competiţii la nivel naţional au nevoie de un sprijin financiar, sprijin pe care instituţiile mai sus amintite îl pot oferi, bineînţeles după o metodologie bine pusă la punct.
Anul acesta metodologia s-a schimbat brusc în sesiunea a doua, cea de toamnă. Mai întâi, problema a fost luată în mână, cum se spune, de însuşi interimarul Adrian Ţolea, care vrea să demonstreze zi de zi de ce nu va ajunge niciodată preşedinte ales al Consiliului Judeţean Arad. Cu Ţolea la butoane, aşadar, comisia trebuia să împartă suma de 250.000 de lei pe diferite domenii. Numai că din această sumă, s-au alocat doar 20.000 de lei, din care la secţiunea sport valoarea a fost zero.
Indiferent că vorbim de UTA Bătrâna Doamnă, Național Sebiș, CS PROVOLEI Arad, ACS FAN sau ACS Univest Arad, echipa lui Țolea a găsit de cuviință că sportul arădean nu merită niciun leu. Astfel că a găsit la fiecare club în parte câte-o „hibă“ în documentația depusă, evident pentru a respinge solicitările, unele motivări fiind de-a dreptul penibile. De exemplu, CS PROVOLEI nu a primit finanțare fiindcă nu a depus extras de cont. UTA Bătrâna Doamnă nu primește bani de la CCJA, fiindcă „nu face dovada depunerii bilanţului la organul financiar cu nr. de înregistrare“, iar proiectul celor de la Național Sebiș a fost respins, pe motiv că „data de început a proiectului este anterioară finalizării procedurii de selecţie; durata proiectului depăşeşte termenul de 15.12.2015 stabilit de autoritatea finanţatoare pentru efectuarea decontului cheltuielilor“.
De unde această repulsie a conducerii interimare de la CJA față de sportul arădean ? Răspunsul e foarte simplu: Țolea are ordin precis să finanțeze proiectul Arad Capitală Culturală Europeană 2021. Iar suma este colosală, subiect asupra căruia vom reveni zilele următoare. Așa că banii trebuie luați de undeva. Doar nu o să-i ia Țolea de la investiţii, acum când a prins gustul lor, cu tot ce înseamnă acest domeniu.
Aşa că se taie banii de la fotbal, volei, cultură adevărată (nu sifonarea de bani de la Arad Capitală Culturală), turism, educaţie, protecţia mediului etc. Dacă e poruncă de la împărăţie, cu plăcere, nu-i aşa, domnule Ţolea ?