Zeci de TIR-uri cu destinația Austria s-au oprit la vama Oryahovo-Bechet din Bulgaria spre România. Printre ele sunt și câteva mașini grecești cu bunuri pentru Austria, care sunt „blocate” la frontiera bulgară de zile întregi în așteptarea controalelor asupra transportului și documentelor, relatează jurnaliștii eleni de la Troxoikaitir.gr.
Situația a creat întârzieri în livrări și neplăceri pentru șoferi, iar presa elenă susține că are legătură cu acordul de intrarea parțială a Bulgariei în Schengen și cu obligațiile pe care și le-a asumat în ceea ce privește controlul autovehiculelor și al cetățenilor.
România și Bulgaria vor intra în Schengen cu traficul aerian și maritim de la 31 martie 2024, dar Austria și-a menținut vetoul în ceea ce privește frontierele terestre. În plus, Viena ne-a cerut nouă și vecinilor noștri instituirea de controale vamale mai stricte. Șoferii greci sunt indignați că nu au fost informați de întârzierile de la frontiera bulgară.
Bulgaria spune că autoritățile vamale „au întărit controlul frontierei astfel încât să își îndeplinească angajamentele care trebuie îndeplinite față de Austria pentru intrarea în Schengen”.
„În primele șase zile ale anului, au fost efectuate în total peste 7.200 de verificări la diverse tipuri de vehicule, inclusiv la cele care trec prin țară. Se folosesc toate metodele de control vamal – inspecție fizică, scanare cu raze X, control al documentelor. Sunt verificate atât bunurile transportate, cât și cabinele camioanelor, mașinile, camioanele ușoare și autobuzele”, susțin autoritățile bulgare.
În primele șase zile din an au fost depistate mai multe încălcări ale legislației, fiind confiscate aproape 120.000 de țigări și 5,5 kilograme de tutun, peste 340 de litri de alcool, 800 de litri de ulei de motor, 1.500 de kilograme de detergent, 5.429 de scule electrice, 10.500 de jucării pentru copii și 110 produse de parfum, b1tv.ro.
Zeci de TIR-uri cu destinația Austria, blocate de Bulgaria la frontiera cu România
Facebook Comments