Zeci de şoferi, care se îndreptau către protestul desfăşurat de transportatori, la unele dintre intrările în Portul Constanţa, au rămas fără permisele de conducere. Aceștia susţin că un echipaj de jandarmi le-ar fi întins „o cursă”. Șoferii sancționați au acuzat, pe reţele de socializare, că ar fi fost dirijaţi de jandarmi să meargă pe contrasens, pe banda de urgenţă a autostrăzii A4, ulterior fiind opriţi de poliţişti şi lăsați fără permisele de conducere, potrivit Agerpres.ro
„În seara de 17 ianuarie a.c., cu ocazia protestului transportatorilor și fermierilor desfășurat în județul Constanța, coloana de protestatari a pătruns pe Autostrada A4, pe sensul contrar sensului de circulație, punând în pericol grav siguranța traficului rutier în zonă.”, au transmis polițiștii.
„Pentru a înlătura pericolul evident la adresa participanților la trafic, a forțelor de ordine care însoțeau coloana de protestatari și pentru a evita producerea de evenimente rutiere, polițiștii rutieri au procedat la oprirea, legitimarea și identificarea conducătorilor auto.
Ulterior, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute în vederea suspendării tot atâtea permise de conducere.
Dorim să menționăm faptul că polițiștii constănțeni au acționat și acționează permanent în interesul și pentru siguranța cetățeanului, măsurile fiind luate pentru a asigura un trafic rutier sigur și fără riscuri pentru toți participanții la trafic, în contextul desfășurării protestelor din județul Constanța.”, se mai arată în comunicatul Poliției.
Zeci de şoferi care se deplasau la protest, lăsați fără permisele de conducere
Facebook Comments