Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat 40 de cetăţeni din Siria, Iran, Irak și Turcia care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.
În data de 13.08.2024, în jurul ore 02:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Bărbatul se deplasa, fără încărcătură, pe ruta România – Ungaria.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, 24 de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Irak și Turcia.
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul asupra unui automarfar situat într-o parcare din zona de competență, în urma căruia au depistat, în semiremorcă, 16 persoane. În cadrul cercetărilor, s-a stabilit că sunt cetățeni din Siria, Iran și Irak ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Facebook Comments
previous post