La data de 2 august a.c., polițiștii din municipiu, cu sprijinul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad și al Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad, au desfășurat o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică și impunerii respectării legislației rutiere.
În cadrul activității au fost legitimate 99 de persoane și verificate 75 de autovehicule. 44 de persoane au fost conduse la sediul poliției în vederea stabilirii unor aspecte de interes operativ (identitate, stare civilă, etc.), acestea fiind amprentate și fotografiate de polițiștii criminaliști. Au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, din care 4 conform Legii 61/1991 privind ordine și liniștea publică, iar restul pentru nerespectarea legislației rutiere. Valoarea sancțiunilor a fost de 20.140 de lei, fiind totodată reținute 5 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.
Aceste acțiuni au caracter permanent și se desfășoară atât în municipiu cât și în județ.
Zeci de persoane au ajuns la poliție, fiind amprentate și fotografiate, în urma unei acțiuni desfășurate în municipiul Arad
Facebook Comments