Noua politică a guvernului austriac de a confisca autovehiculele şoferilor prinşi conducând cu viteză excesivă are deja un efect semnificativ, 70 de vehicule fiind deja supuse acestei măsuri de la introducerea ei la data de 1 martie, transmite tvrinfo.ro.
Potrivit noilor reguli, oricine este prins depăşind cu peste 80 km/h limita de viteză admisă în localităţi sau cu 90 km/h în afara acestora se poate aştepta ca autovehiculul să-i fie confiscat temporar.
Recidiviştilor sau celor care au o istorie de participare la curse ilegale de maşini li se pot confisca permanent autovehiculele dacă sunt prinşi depăşind viteza legală cu 60 km/h în localităţi sau cu 70 km/h în afara acestora.
Maşinile confiscate permanent pot fi în cele din urmă scoase la licitaţie, deşi obstacole administrative au limitat până acum aceste cazuri la două.
Noile reglementări vin după o politică iniţială introdusă în 2021 de combatere a excesului de viteză prin amenzi mai mari şi suspendări mai lungi ale permisului de conducere.
Ministerul austriac al Transporturilor a descris ca ‘pozitive’ rezultatele de până acum ale noilor sancţiuni, care urmează unor măsuri similare adoptate de Italia şi Elveţia.
Zeci de maşini au fost confiscate după introducerea noii sancţiuni împotriva excesului de viteză în Austria
Facebook Comments