Fratele regretatului artist Ion Dolănescu, Constantin Dolănescu, a fost reținut alături de mai mulți lăutari. În total, 23 de persoane au încasat indemnizație de la stat în pandemie, deși au avut și alte venituri.
Fratele lui Ion Dolănescu şi alţi zeci de lăutari din Dâmbovița au fost reținuți pentru înșelăciune, fals, uz de fals și fals în declarații. Poliţiştii din judeţul Dâmboviţa au reţinut 23 de persoane suspectate că au accesat ilegal peste 1,5 milioane de lei sub formă de indemnizaţii acordate persoanelor a căror activitate a fost afectată de pandemia de COVID-19. Banii au fost primiţi în baza unor acte false, conform datelor din anchetă.
Conform datelor furnizate de Poliţia judeţeană Dâmboviţa, 23 de persoane au fost audiate, miercuri, de către politiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi au fost reţinute într-un dosar de înşelăciune, fals, uz de fals şi fals in declaraţii în care ar exista un prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei.
„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada octombrie 2020- aprilie 2021, cu ajutorul administratorilor a doua societăţi comerciale, ar fi fost întocmite in fals contracte de prestări servicii din care să rezulte că activitatea artistică a bănuiţilor ar fi fost afectată de pandemia de COVID – 19. Totodată, în baza declaraţiilor întocmite în fals, persoanele în cauza ar fi obţinut indemnizaţii din partea Agenţiei de Plăti şi Inspecţie Socială, fiind creat un prejudiciu de 1.550.000 de lei”, informează Inspectoratul de Poliţie Dâmboviţa.