Mai mulți copii au fost răpiţi de indivizi înarmaţi de la o şcoală islamică din zona de centru-nord a Nigeriei, ţară în care răpirile în masă sunt în creştere, au informat autoritățile, scrie digi24.ro.
Încă nu se știe câți copii de la şcoala islamică Salihu Tanko au fost răpiţi, după ce mai mulți bărbaţi înarmaţi, pe motociclete, au atacat şcoala, potrivit unui mesaj al guvernului nigerian, postat pe Twitter.
Atacatorii au eliberat 11 copii, care erau prea mici pentru a merge pe jos, potrivit aceleiași surse, care a denunţat acest eveniment „nefericit”.
La școala Salihu Tanko din Tegina erau aproximativ 200 de copii în momentul atacului, dar mulţi au reuşit să scape, potrivit unui lider local. „La început au luat peste o sută de elevi, dar apoi i-au lăsat pe cei pe care îi considerau prea mici, cei cu vârste între 4 şi 12 ani”, a spus acesta pentru AFP, citat de Mediafax.
Această răpire a avut loc la doar o zi după ce 14 studenți au fost eliberați în statul Kaduna, după 40 de zile de detenţie. Cinci studenți au fost executaţi de răpitori pentru a face presiuni asupra familiilor şi pentru a obliga guvernul să plătească răscumpărare.
Grupuri armate terorizează populaţia din zona central-vestică şi de nord-vest a Nigeriei, jefuind sate, furând animale şi efectuând răpiri în masă pentru răscumpărare.
Potrivit AFP, din decembrie 2020, 730 de copii şi adolescenţi au fost răpiţi.
Zeci de copii au fost răpiţi de la o școală islamică, în Nigeria
Facebook Comments