ZECI DE AMENZI DE LA ITM PENTRU TRANSPORTATORII ARADENI

by Cosmin Mihuta

În perioada 01.05.2014 – 30.06.2014 s-a desfăşurat, la nivel naţional, campania privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili), respectiv a prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Astfel, în perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad au controlat 11 agenţi economici, unde au fost constatate 66 de deficiente, fiind aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 45.000 lei.

Printre deficienţele constatate amintim:

În domeniul relaţiilor de muncă:

  • Neîntocmirea formelor legale de angajare în cazul unei persoan;,
  • Neevidenţiereatimpului de muncă conform prevederilor legale în vigoare;
  • În cazul unor unor salariaţi care lucrează în zile de repaus săptămânal nu s-a stabilit şi acordat un spor la salariu;
  • Neacordarea salariului, de către unii angajatori, la data stabilită în contractul individual de muncă, etc.

In domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă :

  • neefectuarea controlului medical la angajare (ci la o dată ulterioară angajării);
  • lipsa materialelor pentru instruirea şi informarea salariaţilor;
  • lipsa instruirii, la angajare, din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;
  • truse de prim ajutor incomplete;
  • fişele de aptitudini neanexate la fişele individuale de instruire, etc.

Inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad vor intensifica, în perioada următoare, acţiunile de control pe linia relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii de muncă, în acest domeniu.

Facebook Comments