Zborurile avioanelor Boeing 737 Max, interzise în Uniunea Europeană

by Cristian Dobre

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) a decis, marţi seară, suspendarea zborurilor avioanelor Boeing 737-8 Max şi 737-9 Max în spaţiul Uniunii Europene, după accidentul aerian din Etiopia, soldat cu 157 de morţi.”În urma tragicului accident al unui avion Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines (cursa ET302), Agenţia UE pentru Siguranţa Aviaţiei ia toate măsurile pentru a garanta siguranţa pasagerilor. Ca măsură de precauţie, EASA a publicat astăzi o directivă pentru siguranţa aeronautică, în vigoare de la ora 19.00 UTC (21.00, ora României), prin care se suspendă toate operaţiunile de zbor cu toate aparatele de tip Boeing Model 737-8 MAX şi 737-9 MAX în Europa. În plus, EASA a publicat o directivă de siguranţă, în vigoare de la ora 19.00 UTC (21.00, ora României), prin care se suspendă toate zborurile comerciale efectuate de companii care au sedii în ţări terţe cu avioane de aceste tipuri, spre UE sau dinspre UE”, a transmis instituţia marţi seară într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Olanda au decis interzicerea tranzitului avioanelor de tip Boeing 737 Max 8 prin spaţiul lor aerian. Turcia a luat o decizie similară.

Compania Boeing şi Administraţia Federală pentru Aviaţie din SUA au dat asigurări că acest model de avion este sigur.

Un avion de tip Boeing 737 Max 8 s-a prăbuşit duminică în Etiopia, iar toate cele 157 de persoane aflate la bord au murit. Este al doilea avion de acest tip care se prăbuşeşte în ultimele cinci luni.

Marea Britanie, China, Franţa, Germania, Etiopia, Singapore, Australia, Indonezia şi Malaysia au suspendat zborurile avioanelor Boeing 737 Max 8.

Potrivit experţilor, piloţii probabil au avut dificultăţi în dezactivarea unui sistem automat care împiedică intrarea în picaj a avionului. Compania Boeing analizează posibilitatea actualizării dispozitivului software care coordonează acest sistem.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments