În aceste zile, în laboratoarele coaliției PSD-PNL se coace bugetul de stat pentru 2022. Se calculează proporțiile ingredientelor și cantitatea de potențiatori de gust, amelioratori și factori de afânare.
PSD dorește creșterea pensiilor cu 10% și a alocațiilor cu 20% – aproximativ 13 miliarde de lei, 1,1% din PIB.
Pe de altă parte, PNL vrea să aloce 7% din PIB investițiilor, fără vreo creștere de taxe și impozite și fără eliminarea vreuneia din numeroasele facilități sau exceptări fiscale.
Toată această echilibristică între politicile expansioniste și consolidarea fiscală se face în contextul în care:
-
România se află în procedură de deficit excesiv. Suntem într-un calendar asumat de reducere a deficitului bugetar de la aproximativ 7% acum, până la 3% în 2024. Asta însemnând pentru 2022 o reducere a deficitului cu 1,5% din PIB;
-
creșterea economică se bazează în mare parte pe consum (consum acoperit din importuri), pentru care motorul este de cele mai multe ori creditul;
-
inflația se află în vrie (prognozată de BNR la 7,5% pentru sfârșitul anului);
-
avem o creștere a costurilor împrumuturilor externe – România se împrumută de pe piața externă la cea mai mare dobândă din UE – 4%;
-
România are cel mai mare grad de evaziune fiscală din UE (“optimizări“ fiscale, fraude, insolvențe artificiale, falimente, erori administrative);
-
în același timp, avem cel mai mic grad de colectare a veniturilor bugetare din Europa (exemplu: 34,9% din veniturile din TVA sunt pierdute).
Toată această geografie bugetară a României este consecința a zeci de ani de incompetență, lipsă de asumare politică, impostură, corupție și complicitate; ca să îl citez pe Sorin Ioniță – de „pakistanizare” a României.
Sigur că veniturile românilor trebuie să crească, e firesc să ne dorim asanarea sărăciei și a inechităților. Dar acest lucru nu este posibil fără creșterea colectării la buget și fără reducerea cheltuielilor de funcționare a unui stat-povară. Avem nevoie de reformă fiscală și administrativă, avem nevoie ca de aer de reforma statului.
Această reformă înseamnă desființarea a multora dintre sutele de agenții, institute si academii, eliminarea pensiilor speciale, profesionalizarea administrației și implementarea adevăratei guvernanțe corporatiste.
E foarte puțin probabil ca această reformă să fie făcută de o clasă politică nereformată și sub presiunea discursului de extremă dreaptă, din ce în ce mai palpabil în spațiul public.
Cele două partide aflate la guvernare comunică ceea ce dorește să audă electoratul propriu (unii pensii, ceilalți investiții și predictibilitate), în timp ce sunt preocupate doar de satisfacerea propriilor baroni: cu greu au acceptat prorogarea pensiilor speciale ale primarilor, urmează să finanțeze proiecte majore cu bani alocați fără criterii sau evaluare.
Bugetul pentru 2022 va fi foarte probabil un compromis; fără viziune, cu cârpeli și rectificări „salvatoare”, expresia unei coaliții de conjunctură la intersecția unor crize acute pe fondul crizei perpetue numite România.
Nota de plată a populismului bugetar, a lipsei de responsabilitate fiscală, riscă să accentueze deficitele (bugetar, comercial, structural), să accentueze inflația, să crească datoria publică (ajunsă deja la aproape 50% din PIB) și în ansamblu să crească povara pe umerii generațiilor viitoare.
