Trei competiții sportive vor avea loc în acest weekend în Arad, concursuri de majorete, natație și gimnastică aerobică. ACS Mistral Arad, clubul condus de profesoara Emese Erdei, găzduiește sâmbătă, 10 iunie, de la ora 09:30, la Sala Polivalentă, a XVI-a ediție a concursului internațional de majorete și twirling „Dancing Europe”. Tot sâmbătă se anunță regal sportiv și în bazinul din Subcetate, unde se va desfășura ediția inaugurală a concursului de înot „Cupa de Vest”, cu participarea a 14 cluburi din Reșita, Timișoara, Alba Iulia și Arad.
„Sâmbătă, cu începere de la ora 10, vă așteptăm cu mic cu mare să luați parte la această competiție de înot rezervată copiilor, juniorilor și seniorilor, care va avea loc la bazinul de înot și polo din Subcetate! Veniți să trăim împreună emoțiile pe care le transmite sportul cu cele mai mari rezultate ale momentului la nivel mondial, din România!”, sună invitația organizatorilor de la CSȘ Gloria Arad.
În fine, concursul național de gimnastică aerobică „Aerogym” va avea loc sâmbătă, de la ora 09:30, la sala de sport a Universității „Aurel Vlaicu” din Micălaca. Aradul va fi reprezentat în competiție de peste 60 de sportivi de la cele trei cluburi participante: ACS Asociația CS Gymteam, CS Municipal și Palatul Copiilor.