Pentru acest weekend, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad v-a pregătit un program special, plin de umor, bună dispoziție și muzică. Astfel, sâmbătă, de la ora 19,00, în sala mare sunteți așteptați de echipa comediei muzicale DUSH(I) CU PRESHU’, după Ion Băieșu (regia – Nicolae Mihai Brânzeu, muzica – Cari Tibor, coregrafia – Maura Cosma). Distribuția acestui spectacol în care se dansează și se cântă live este formată din actorii Călin Stanciu, Zoltan Lovas, Angela Petrean Varjasi, Roxana Sabău, Carmen Butariu, Oltea Blaga, Cecilia Donat, Marian Parfeni, Ștefan Statnic, Robert Pavicsits, Silvia Demian.
Duminică seara, în sala Studio, va fi prezentat spectacolul FLORI, FETE, FILME SAU BĂIEȚI, de Mimi Brănescu, în regia Antonellei Cornici. „Este o comedie în care ne vom regăsi cu toţii, indiferent de vârstă. Pentru că fiecare dintre noi – acum sau într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat – ne-am îndrăgostit, am încercat să luăm decizii, să bravăm, să facem reguli şi să le încălcăm, am fost timizi şi /sau am călcat strâmb. Şi, tocmai din aceste motive, este o comedie despre viaţa oricui, indiferent de generaţie, de spaţiu şi de timp.“ – mărturiseşte Antonella Cornici.