Weekend fierbinte pe Stadionul „Nicolae Mărășescu” din Craiova. Sâmbătă și duminică (8-9 iulie), cochetul stadion din Bănie va fi gazda finalei Campionatelor Naționale rezervate seniorilor și tineretului (U23). Pentru amatorii de statistici, este vorba despre cea de-a 109-a ediție la masculin, a 98-a la feminin și cea cu numărul 43 la tineret. Competiția va aduna la start 269 de participanți (106 la feminin și 163 la masculin) reprezentând 82 de cluburi sportive. Având în vedere că la 1 iulie s-a dat startul calificărilor olimpice pentru Paris 2024, dar suntem și în an de Mondiale în aer liber ale seniorilor și Europene pentru U23, competiția se va constitui și într-un bun prilej de verificare, selecție și șansă de a îndeplini standardele de participare la marile întreceri internaționale din „ovalul magic”. Celor de mai sus, li se adaugă Jocurile Mondiale Universitare și cele Francofone. Adică, un sezon de foc!
Șanse de baremuri la marile competiții: la 1 iulie s-a dat startul calificărilor olimpice!
Aradul va fi foarte bine reprezentat la startul finalei naționale, cu o serie de sportivi și mulți dintre ei chiar protagoniști și favoriți în lupta pentru medalii: Alexandru Zatic (CS Universitatea), în proba de 100 de metri, Nicolae Coman, Răzvan Vidrea și Adelin Pop, la 800 și 1500 de metri, Maria Florea, 1500 de metri, toți legitimați la CS Universitatea Arad, dar având duble legitimări și cu alte cluburi, Ion Luchianov (CSU Arad), la 3000 de metri obstacole, Vanessa Oriaku (CSȘ Gloria Arad, CS Atleții Arădeni), la suliță, Denis Both și Andrei Severin (ambii la CSM Arad și CS Atleții Arădeni), tot la suliță, Mihai Motorca (CSȘ Gloria și CSM Arad), la disc și Alexandru Miculița (CSU Arad), la ciocan. Așadar, destule șanse la medalii și chiar baremuri de calificare pentru marile competiții internaționale din acest an.