Weekend cu două spectacole la Marionete

by Florian Popa

Bucurie mare pentru cei mai mici amatori de teatru. Începând cu această săptămână, Trupa Marionete va juca și sâmbăta. Așa se face că, în fiecare weekend, arădenii vor avea parte de două reprezentații dedicate copiilor: sâmbăta – de la ora 18.00 și duminica – de la ora 11.00.
„Din cauza pandemiei, suntem nevoiți să jucăm cu puțini de spectatori în sală. Copiii sunt însă dornici de povești, așa că ne-am gândit să le facem o bucurie și să le prezentăm spectacole nu doar duminica, ci și sâmbăta, astfel încât un număr mai mare de spectatori să se poată bucura de istoriile spuse de actorii noștri.” – spun reprezentanții Trupei Marionete
Finalul acestei săptămâni aduce în fața celor mici, sâmbătă, 6 martie, de la ora 18.00 și duminică, 7 martie, de la ora 11.00 spectacolul „Prostia omenească”, poveste jucată inspirat de Oana Rogojină și Cristian Bordaș.
Vă reamintim că biletele, în limita locurilor disponibile, se achiziționează online de pe platforma www.eventim.ro sau prin rezervare telefonică, la numerele de telefon 0357/414.180, 0357/414.181 și 0746.673.691, de marți până vineri, între orele 10.00 – 14.00. Spectatorii care și-au făcut rezervare își vor ridica biletele, de la caseria Sălii Marionete, Str. Episcopiei nr. 15, de marți până vineri între orele 10.00 – 14.00, sâmbată până cel târziu la ora 17.30 si duminică până cel târziu la ora 10.30. După aceaste ore, rezervările se anulează. Casieria este deschisă de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00, sâmbată, în intervalul 16:30 – 17.55 și duminică, în intervalul 9:30 – 10.55.
Spectatorii noștri sunt rugați să respecte distanțarea fizică, precum și toate măsurile sanitare recomandate de organizatorul spectacolului, pentru limitarea răspândirii COVID 19.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate