Prognoza meteo la început de săptămână nu este una favorabilă. Meteorologii au anunțat că vremea se schimbă în zilele următoare, scrie antena3.ro.
LUNI. În regiunile extracarpatice, vremea va fi în general închisă, cu înnorări persistente şi pe arii restrânse ploi slabe sau burniţă. În restul ţării cerul va fi variabil la parţial noros. Vântul va sufla slab și moderat. Regimul termic diurn va fi caracterizat de valori peste cele normale în această perioadă din an în vest, nord-vest şi centru, în timp ce în restul zonelor temperaturile vor fi în general apropiate de mediile climatologice, din nou cu excepţia Moldovei unde va fi o vreme mai rece; maximele se vor încadra între 7 grade Celsuis în nordul Moldovei și 20 de grade Celsuis în Banat şi în sud-vestul Transilvaniei. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 și 12 grade Celsius, ușor mai coborâte în depresiunile intramontane. Mai ales dimineaţa şi noaptea local se va semnala ceaţă.
MARŢI. În regiunile extracarpatice, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne mai coborâte decât cele climatologic specifice acestei date din an, înnorările vor fi persistente şi pe arii restrânse vor fi ploi slabe sau burniţă. În restul teritoriului însă, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit, înnorările se vor accentua începând cu orele serii, iar ploile se vor semnala local, mai ales în nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, în Moldova și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 8-9 grade Celsius în nordul Moldovei și 20 de grade Celsius în Banat, Crişana şi sud-vestul Transilvaniei. Minimele termice vor fi în continuare mai ridicate decât cele obişnuite în ultima decadă a lunii octombrie şi se vor încadra în general între 4 și 11 grade Celsius. Pe arii restrânse va fi ceaţă.
MIERCURI. Vremea va fi închisă, iar valorile termice vor marca o scădere în regiunile vestice, astfel că în majoritatea zonelor se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din an. Va ploua temporar în cea mai mare parte a ţări, iar cantitățile de apă cumulate pot fi local mai însemnate. Spre sfârșitul intervalului în zona Carpaților Orientali și Meridionali precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 15 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori în Moldova, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 2 și 9 grade Celsius.