Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de luni de la ora 11.00 până marţi la ora 09.00 în mai multe judeţe din ţară. De marţi de la ora 09.00 până miercuri la ora 06.00 vremea se va răci accentuat în sud-estul ţării şi în zona montană.
În cursul zilei de luni, 22 septembrie şi în noaptea de luni spre marţi, în sudul Banatului, zona Carpaţilor Occidentali, Maramureş şi nordul Moldovei va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.
Marţi, 23 septembrie şi în noaptea de marţi spre miercuri, va ploua pe arii extinse în sud-estul ţării şi în zona montană. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 30…40 l/mp. Vântul se va intensifica mai ales în regiunile extracarpatice şi la munte, unde vor fi rafale de 60-70 km/h, iar temperatura aerului va scădea accentuat în toate regiunile. În zona montană înaltă, izolat şi trecător, precipitaţiile vor fi mixte.
Sursa: mediafax.ro