Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 4 – 17 august, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
Prima zi a săptămânii va fi călduroasă, cu valori maxime în jurul valorii de 32 de grade, apoi temperatura va scădea, astfel că, în data de 7 august, media maximelor va fi de 26…27 de grade. Intervalul 10…14 august va fi caracterizat de medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 29 şi 32 de grade. Minimele termice nu vor avea variaţii semnificative şi se vor situa, în medie, între 16 şi 18 grade Celsius. O scădere uşoară a temperaturilor maxime şi minime este posibilă după data de 15 august.
Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în intervalul 5…8 august, când pe arii relativ extinse vor fi averse, posibil însemnate cantitativ. Ploi de scurtă durată nu sunt excluse nici în celelalte zile, probabilitatea fiind mai ridicată în 12 şi 14 august.
CRIŞANA
După o primă zi a săptămânii cu maxime apropiate de pragul caniculei, vremea se va răcori treptat. Temperatura va creşte după data de 9 august, spre valori medii ale maximelor în jur de 31 de grade, urmând ca după data de 14 august să scadă uşor, spre 28 de grade. Media regională a valorilor minime va oscila între 15 şi 17 grade.
Ploi, posibil însemnate cantitativ se vor înregistra în intervalul 5…8 august. În restul intervalului probabilitatea pentru averse va fi în general redusă, exceptând zilele de 12 şi 14 august.
TRANSILVANIA
Începând din 5 august, temperaturile maxime vor marca o scădere uşoară, ajungând la valori medii de 27 de grade în data de 8 august. După această dată, se va relua tendinţa de creştere a temperaturii, astfel că în 12 august vremea va deveni călduroasă, cu medii ale maximelor în jur de 30 de grade. În ultima parte a intervalului, tendinţa va fi de răcorire uşoară. Temperaturile minime nu vor avea variaţii semnificative, o uşoară scădere a acestora remarcându-se spre finalul intervalului.
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în intervalului 6…9 august, când vor fi ploi, iar izolat se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. În restul intervalului, aversele se vor semnala pe arii mai restrânse, în special în timpul după-amiezelor.
Sursa: mediafax.ro