VREMEA MARTI SI MIERCURI: PROGNOZA METEO IN TARA

by Andreea Radu

Vremea va fi caldă marţi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi averse slabe, pe arii restrânse în zonele montane şi izolat în regiunile sudice şi vestice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 24 de grade în depresiuni şi în Dealurile de Vest şi 31 de grade în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între 4…6 grade în depresiunile intramontane şi 18…20 de grade pe litoral. Izolat, în depresiuni, dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

MIERCURI

Vremea se va menţine caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zona de munte şi în nord-vestul şi vestul ţării, unde pe arii restrânse, mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii, vor fi ploi slabe, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade în depresiuni şi în Dealurile de Vest şi 31 de grade în sud-est, iar cele minime se vor situa între 5…7 grade în estul Transilvaniei şi 18…20 de grade pe litoral. În depresiuni vor fi condiţii de ceaţă.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments