Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, luni, cu maxime termice ce se vor încadra între 26 de grade în depresiuni şi 34 de grade în Campia de Vest, astfel că pe spaţii restrânse, în orele amiezii, în vestul şi sud-vestul teritoriului se va instala starea de disconfort termic, indicele temperatură-umezeală atingând pragul critic de 80.
Luni, cerul va fi de la variabil la senin, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi la începutul nopţii în zona de munte, unde pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi va cădea grindină. Astfel de fenomene se vor semnala şi în Transilvania şi Moldova, dar pe spaţii restrânse şi la cote mai reduse. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 grade în estul Transilvaniei şi 22 de grade în deltă.
Marţi, vremea se va menţine călduroasă în cea mai mare parte a ţării cu maxime termice ce se vor încadra între 25 de grade în Delta Dunării şi 34 de grade în Campia de Vest şi Lunca Dunării. După-amiaza, în vestul şi sud-vestul teritoriului se va atinge starea de disconfort termic, indicele temperatură-umezeală atingând local pragul critic de 80. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu unele înnorări, ploi de scurtă durată şi descărcări electrice local în zona de munte şi pe arii restranse în centru şi nord-est.
Din orele serii instabilitatea atmosferică se va accentua în special în jumătatea de vest a ţării, unde se vor semnala averse, ce vor avea izolat şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Pe spaţii mici va cădea grindină şi se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. Astfel de fenomene îşi vor face apariţia şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse şi la cote mai reduse. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade.
Sursa: mediafax.ro