Vremea se va menţine în general închisă, luni, şi mai ales pe parcursul zilei se vor semnala precipitaţii cu caracter local. La munte, în Moldova şi în Transilvania va ninge, în Dobrogea vor predomina ploile, iar în celelalte regiuni precipitaţiile vor fi mixte.
Luni, vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sud-estul teritoriului, cu viteze ce vor atinge la rafală 40…50 km/h. Regimul termic va fi apropiat de normalul acestei perioade, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 5 grade, iar cele minime între -4 şi 2 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.
Marţi, vremea va fi în general închisă. Se vor semnala precipitaţii, în general slabe cantitativ, pe arii restrânse ziua, dar în extindere noaptea, cu precădere în regiunile sudice. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în jumătatea de nord a ţării şi mixte în rest. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 5 grade, iar cele minime între -6 şi 1 grad.
Sursa: mediafax.ro