Vremea caldă va mai dura o perioadă, spun meteorologii, însă iarna se va face simţită, chiar dacă mulţi români şi-au cam luat gândul de la zăpezi. Temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în toată ţara, spun meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) în prognoza pentru perioada 15 ianuarie-12 februarie.
Prognoza meteo 15 – 22 ianuarie
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-estice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord- vestice, centrale și local în cele sud-vestice, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza meteo 22 – 29 ianuarie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în extremitatea de nord-est a țării. Cu excepția regiunilor nordice, unde regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal, cantitățile de precipitații vor fi deficitare, mai ales în jumătatea sudică a țării.
Prognoza meteo 29 ianuarie – 5 februarie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în regiunile nordice și centrale, iar în rest vor fi deficitare.
Prognoza meteo 5 – 12 februarie
Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui specific pentru acest interval, posibil ușor excedentar în regiunile sud-estice, scrie antena3.ro.