Vremea va fi caldă, cu temperaturi care, în unele intervale, se vor apropia de punctul de caniculă, însă, pe de altă parte, în unele zile instabilitatea atmosferică manifestată prin averse, descărcări electrice și vijelii își va face apariția în aproape toate regiunile, reiese din prognoza publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie /ANM/, valabilă în intervalul 13 – 26 iulie.
În Banat, prima săptămână de prognoză va debuta cu vreme răcoroasă, însă, treptat, temperaturile vor crește, de la 24 de grade la începutul intervalului, spre 37 de grade, în medie, pe 19 iulie. În următoarea perioadă, maximele termice vor scădea ușor, dar vremea va rămâne caniculară, cu o temperatură medie de 35 de grade spre sfârșitul intervalului. Regimul termic nocturn va fi în creștere, spre valori de 18-19 grade, care se vor menține pe tot parcursul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala în primele două zile și, din nou, spre sfârșitul intervalului. În rest, probabilitatea pentru averse va fi redusă.
În Crișana, în prima zi a intervalului va fi rece, cu o medie a maximelor termice de 23 de grade, însă treptat valorile termice vor marca o creștere, spre 28-30 de grade la jumătatea primei săptămâni și 36 de grade, în medie, în jurul datei de 19 iulie, când vremea va deveni caniculară. A doua săptămână de prognoză va fi caracterizată de un regim termic relativ constant, cu medii diurne de 33-35 de grade și nocturne de 16-18 grade. Se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii extinse în primele două zile ale intervalului și, din nou, după data de 20 iulie.
Sursa: stiripesurse.ro