Vremea va deveni in general frumoasa in urmatoarele doua zile, dar se va mentine racoroasa dimineata si noaptea. Cerul va avea innorari ziua in nordul, centrul si estul tarii, unde izolat va ploua slab, iar in rest va fi mai mult senin, informeaza meteorologii, potrivit Mediafax.
- Cum va fi vremea joi
Vremea va deveni in general frumoasa, dar se va mentine racoroasa dimineata si noaptea. Cerul va avea unele innorari ziua in nordul, centrul si estul tarii, unde izolat va ploua slab, iar in rest va fi mai mult senin. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari in prima parte a intervalului, in centrul, estul si sud-estul teritoriului, precum si in zona montana.
Temperaturile maxime, usor mai ridicate decat in ziua precedenta, se vor situa intre 11 grade in depresiuni si 20 de grade, izolat in sudul tarii. Minimele termice vor fi cuprinse intre -1 si 9 grade, cu valori mai scazute in depresiunile Carpatilor Orientali, pana in jurul valorii de -5 grade. Local in Transilvania, Moldova si Subcarpatii Getici si izolat in rest, se va produce bruma.
- Vineri
Vremea va continua sa se incalzeasca si se va mentine in general frumoasa. Cerul, variabil in cursul zilei, va prezenta innorari temporare seara si noaptea in cea mai mare parte a tarii, insa doar izolat, in sud-vest, poate ploua slab. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in estul teritoriului si in zona montana inalta. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 15 si 24 de grade, iar cele minime intre 4 si 12 grade, mai scazute in depresiunile Carpatilor Orientali, spre 0 grade.
Sursa: hotnews.ro