Administraţia Naţională de Meteorologie anunță că până la jumătatea lunii iunie vremea va fi diferită în regiunile României. Astfel, în unele zone vor fi temperaturi peste mediile normale ale perioadei, iar în altele va ploua, scrie stiripesurse.ro.
În săptămâna 15-22 mai, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nordice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în extremitatea de vest și de sud-vest a țării, iar în rest va fi în general deficitar, mai ales în regiunile nordice și centrale.
În săptămâna 22– 29 mai, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în nord-vestul țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sudice, estice, sud-estice și la munte, dar și local deficitare în extremitatea de nord-vest, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
În săptămâna 29 mai – 5 iunie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile nordice și centrale. În rest vor fi valori normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-vestice și la munte, iar în rest se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă.
În săptămâna 05 – 12 iunie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, sudice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, au precizat meteorologii.
Vreme cu ploi și reprize de căldură. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Facebook Comments