VREME CALDA PENTRU PRIMELE ZILE DE TOAMNA. PROGNOZA PENTRU LUNI SI MARTI

by Florian Popa

Luni, vremea se va menţine predominant frumoasă. Cerul va fi variabil şi doar în zona de munte, cu totul izolat, vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte şi în sudul Banatului.

Luni, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24…25 de grade în depresiuni şi în Subcarpaţii Getici şi ai Moldovei şi 30 de grade, izolat, în zonele de câmpie şi podiş, iar cele minime se vor încadra între 11 şi 21 de grade, mai scăzute în depresiuni, spre 5 grade.

Marţi, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil ziua, dar spre seară şi noaptea va prezenta înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice, local în zona de munte şi regiunile sudice şi izolat în rest. Vântul va sufla în general moderat, cu unele intensificări în sudul ţării şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 de grade în depresiuni şi 32 de grade în sud-est, iar cele minime se vor încadra între 7 grade în depresiuni şi 22 de grade pe litoral.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate