VREI O RELATIE SERIOASA? PATRU INTREBARI PE CARE TREBUIE SA TI LE PUI

by Andreea Radu

Relațiile evoluează, de multe ori, fără să îți dai seama, dar înainte să mergi prea departe, ar trebui să știi câteva lucruri despre iubitul tău. Vezi ar trebui să îl întrebi, ca să eviți problemele.

Ce îți dorești în viitor?

Nu este chiar o întrebare pe care să o pui la prima întâlnire, dar când lucrurile devin serioase între voi, este nevoie de o astfel de discuție. Află dacă vreți același lucru, dacă aveți aceeași părere despre copii, căsătorie și carieră, pentru că diferențele care apar în aceste privințe pot rupe o relație. Este mai bine să știți de la început la ce să vă așteptați și să hotărâți ce veți face mai departe, decât să treacă prea mult timp, iar de teama despărțirii și să fiți nevoiți să faceți compromisuri.

Ce vrei de la mine?

Este foarte important să știi ce vrea celălalt de la tine, cum te vede și ce se așteaptă să faci. Eviți, astfel, drama și dezamăgările. Poate se așteaptă să renunți la carieră pentru el, poate vrea să îl aștepți în fiecare seară cu mâncare caldă sau vrea să închizi ochii de câte ori el vrea să petreacă noaptea prin altă parte. Întreabă-l, spune-i ce îi poți oferi, stabiliți dacă sunteți pe aceeși lungime de undă și te vei proteja, astfel, de o mulțime de neînțelegeri.

Ai o boală cu transmitere sexuală?

Poate nu este cea mai romantică întrebare pe care i-o poți adresa, dar sigur este necesară. Sunteți doi oameni adulți, iar dacă ați avut alți parteneri înainte, riscul de a avea o boală cu transmitere sexuală este destul de mare. Propune-i să mergeți la medic, să vă faceți toate testele, ca să te asiguri că poți sta liniștită. Anticoncepționalele nu te protejează decât de o sarcină nedorită și oricât de mare este iubirea, trebuie să ai grijă de tine! Relația voastră s-ar putea să nu dureze, dar unele BTS-uri nu se vindecă niciodată și îți pot pune chiar viața în pericol.

Ce simți, cu adevărat, pentru el?

Ultima întrebare este pentru tine. Înainte ca relația ta să devină serioasă, întreabă-te ce simți pentru el. Îl iubești, îl vezi lângă tine o viață întreagă, este ce ai căutat sau este doar cineva lângă care este plăcut să adormi seara? Dacă simți că rolul lui este doar de umple un gol în viața ta, poate nu ar trebui să lași lucrurile să evolueze. La final, niciunul dintre voi nu se va simți bine. În plus, dacă te mulțumești cu puțin, riști să pierzi șansa de a cunoaște dragostea adevărată.

 

Sursa: unica.ro

Facebook Comments