VOLUNTARI DIN PORTUGALIA, LITUANIA SI TURCIA DERULEAZA UN PROIECT IN ARAD

by Cosmin Mihuta

Asociația EDUCATIO  derulează, începând cu luna mai 2014, proiectul “Spotlights on Youth”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune-Serviciul European de Voluntariat. Spotlights on Youth  este un proiect care presupune un stagiu de voluntariat de 10 luni și 3 săptămâni în Arad, cu implicarea a nouă voluntari din Portugalia, Lituania și Turcia.

Activitățile din cadrul acestui proiect sunt grupate pe două componente: conștiință  europeană şi artă și cultură.

Cei  9 voluntari din Portugalia, Lituania și Turcia vor avea posibilitatea să își dezvolte, pe  întreaga durată a stagiului din Arad, competențele antreprenoriale, culturale și de expresivitate. Totodată, se dorește o stimulare a colaborării dintre actorii locali și tinerii din Arad cu privire la inițiativele culturale.

Activitățile în care vor fi angrenați voluntarii vizează sprijin pentru acțiunile de promovare a evenimentelor culturale organizate în municipiul Arad, dar şi cursuri interactive de comunicare într-o limbă străină cu  tinerii şi copiii de la orfelinatul din Ineu.

Organizațiile de trimitere a voluntarilor sunt:  Canakkale Koza Genclik Dernegi – Turcia, H2O Associacao de Jovenes de Arrouquelas – Portugalia,  Kulturos Centras “In Actio” –Lituania.

Facebook Comments