Volumele „Săvârșin. Detaliul” și „Calendar Regal 2016” vor fi lansate luni, la Ateneul Român, în prezența principelui Radu, informează un comunicat al Editurii Curtea Veche transmis AGERPRES.
Volumele sunt semnate de principesa Margareta și principele Radu. Alături de Iren Arsene, director și cofondator al Editurii Curtea Veche, vor lua cuvântul pictorul Ștefan Câlția și actrița Oana Pellea. Gazda evenimentului va fi Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii „George Enescu”.
Evenimentul va avea loc în foaierul Ateneului Român și va include o sesiune de autografe.
Albumul „Săvârșin. Detaliul”, semnat de principesa Margareta și principele Radu, prezintă Castelul Regal de la Săvârșin din perspectiva detaliilor legate de construcție și decorațiuni. Este bogat ilustrat cu fotografii color ale interioarelor și clădirilor din jur, printre care au fost introduse și câteva poze făcute în anii 1940, pe vremea când regina-mamă Elena se îngrijea de castel. Familia Regală română a reintrat în posesia domeniului și a castelului în anul 2001, când a fost demarat un proces îndelungat de reconstrucție, recondiționare și reamenajare, pentru a elimina intervențiile haotice din perioada comunistă asupra elementelor decorative ale proprietății, se arată în comunicat.
”Autorii descriu în amănunt spațiile, mobilierul, decorațiunile interioare și exterioare, bibelourile, obiectele de valoare atât materială, cât și sentimentală pe care le-au recuperat de la deteriorare, de-a lungul anilor, cu mari costuri materiale și de energie umană, ajutați fiind de artiști plastici și de meșteri din zonă, în perspectiva deschiderii domeniului și a castelului, fie și parțială, spre vizitarea de către publicul larg”, potrivit sursei citate.
Pentru anul 2016, Curtea Veche Publishing propune o nouă ediție a „Calendarului Regal”. Aceasta prezintă noi imagini cu membrii familiei regale și momente marcante pentru istoria țării, păstrându-se caracteristicile calendarului din 2015. Fiecare lună a anului are dedicată o pagină ce indică o serie de momente din istoria modernă, petrecute în luna respectivă.
Volumele sunt disponibile în librăriile din țară și în magazinul online curteaveche.ro la prețurile de 50 lei („Săvârșin. Detaliul”) și 45 de lei („Calendarul Regal”).
Sursa: agerpres.ro