Sala „Astra” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad va găzdui joi, 27 septembrie 2018, de la ora 19.00, lansarea volumului „Mihai Botez – Istoria judoului arădean”, avându-i ca autori pe Ștefan Mureșan și Patricia Panțâr.
Alături de autori vor fi prezenți în calitate de invitați Sorin Haiduc, Mircea Rob și Horea Oprean.
„Când am decis să scriem o carte despre Mihai Botez și despre începuturile judoului în România, am crezut că este destul de simplu…Nu a fost deloc așa. Aceasta pentru că, deși aveam suficiente surse de documentare, pe măsură ce ne reîntorceam în timp, ne-am lovit de multe evenimente care s-au întâmplat atunci și care trebuiau să fie înțelese, justificate sau argumentate…” mărturisesc autorii.
„În mod sigur unii sunt tentați să creadă că despre viața lui Mihai Botez «s-ar putea scrie o carte». Sincer cred că nu!… VIAȚA lui a însemnat sala de sport fie că aceasta se numea sala de gimnastică sau jiu-jitsu. Acolo se simțea nemaipomenit de bine, acolo se încărca cu toate energiile pozitive, toate celelalte fiind anexe la cutumele sale…” precizează Ștefan Mureșan.
Lansarea cărții va fi completată și de o expoziție care surprinde momente de referință din istoria unei discipline care a adus rezultate de excepție sportului arădean, JUDO.