După Nădab, în 2017 şi Vinga, acum un an, cea de-a treia campioană a Cupei Satelor la fotbal e Voinţa Zărand, echipă ce s-a dovedit cea mai bună la turneul final de duminică, de la Socodor. Ca urmare a furtunii de ieri, Olimpia Bocsig a disputat doar primul meci, întorcându-se apoi acasă, pentru a fi alături de familii, în calea dezastrului provocat de vreme. În aceste condiţii, finala s-a desfăşurat în continuare în „3”, între Zărand, Olimpia Bârzava şi Victoria Berechiu.
Portarul finalei a fost desemnat Dorin Iacob iar jucătorul ultimului act e Ioan Bălăban, ambii de la Voinţa Zărand, a cărei lot a fost format din: Bogdan Varga, Paul Crișan, Andrei Ardelean, Daniel Pintean, Florin Iacob, Flavius Apopei, Adelin Ardelean, Darius Bătrân, Dorin Iacob, Ioan Bălăban, Claudiu Bălăban, Darius Pintean, Oliviu Flueraș, Andrei Lăcătuș, Bogdan Varga, Felician Zlatariu, Ioan Rus, Raul Ardelean. Competiţia a fost organizată de AJF Arad. (foto: ajfarad.ro)
Rezultatele finalei:
Voința Zărand – Victoria Berechiu 2-1
Olimpia Bocsig – Olimpia Bârzava 1-2
Victoria Berechiu – Olimpia Bârzava 1-1 ( 3-2 d.p.)
Olimpia Bocsig – Voința Zărand 0-3 f.j.
Voința Zărand – Olimpia Bârzava 3-0
Olimpia Bocsig – Victoria Berechiu 0-3 f.j.
Clasament final
1.Voința Zărand 3 3 0 0 8-1 9 pct.
2.Victoria Berechiu 3 1 1 1 5-9 4 pct.
3.Olimpia Bârzava 3 1 1 1 3-5 4 pct.
4.Olimpia Bocsig 3 0 0 3 1-8 0 pct.