Bucurie, culoare, poezie, desene, voie bună, emoţii, aplauze, flori. Acestea au fost ingredientele serii de 1 iunie, 2016, la Centrul Cultural Județean Arad, pe care cei prezenţi o vor păstra ca pe una din cele mai plăcute întâlniri de ziua copilului. Lansarea cărţii „Poezii pentru copii simpatice şi hazlii” scrisă de Victor Aciocîrlănoaiei, i-a pus în prim plan pe copii. Unsprezece copii minunaţi au fost ilustratorii frumoasei cărţi şi ei au fost „vedetele” serii. Fiecare după puteri, dar toţi cu dăruire totală şi bucurie nestăvilită. Li s-au alăturat de data aceasta pe scenă, membrii trupei Har care au recitat cu bucurie şi dăruire poeziile pe care şi le-au ales. La final, a urcat pe scenă şi cea care i-a îndrumat, actriţa Oltea Blaga, care spre bucuria auditoriului, recitat o poezie.
A fost o întâlnire minunată, între autorul cărții, Victor Aciocîrlănoaiei, o persoană de 77 de ani din județul Galați, care a scos la lumină o carte, și micii copii artiști arădeni, care i-au ilustrat cartea, ce a văzut recent lumina tiparului la Editura Junimea de la Iași. Și toate acestea spre bucuria copiilor, dar și spre împlinirea părinților.
Pentru artista Oltea Blaga „să trăieşti printre copii şi tineri este una dintre cele mai extraordinare experienţe. Cu o responsabilitate enormă dar şi cu satisfacţii pe măsură. Mă simt ca un grădinar norocos ce are parte de mister. Iubire, atenţie, timp, joacă sânt uneltele pe care le folosec în ,,grădina,, mea. Dacă la asta mai adaug şi îndemnul spre lectură, rezultatul e uluitor. Iar ei mă răsplătesc din plin crescând frumos şi mă fac să nu uit că şi eu am fost cândva copil”.
Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial