Vlad Botoș: ”USR Arad susține implicarea civică și politică a cetățenilor”

by Dana B.

În lumina ultimelor evenimente, USR Arad susține că ”România, care foarte curând va sărbători 99 de ani de la Marea Unire, are astăzi nevoie de implicarea activă a tuturor cetățenilor săi care își doresc o țară modernă și europeană, o societate în care valoarea, efortul și inițiativa să fie recompensate.

Din păcate, la 28 de ani de la căderea comunismului, statul este condus de o structură politică formată pe calapodul fostului PCR, focalizată pe acapararea resurselor statului, pentru satisfacerea nevoilor personale ale unei elite și care s-a dovedit incapabilă să administreze coerent și să ofere servicii publice eficiente cetățenilor. Această structură se bazează pe sprijinul electoral al celor mai defavorizate segmente ale populației, cărora le promite măsuri prin care să le îmbunătățească viața, fără ca acest lucru să se realizeze ulterior. În același timp, acea parte a populației care prețuiește competiția, munca și inițiativa este dezavantajată, prin taxare excesivă și impunerea unor condiții care să o împiedice să se dezvolte. Acest lucru este posibil din cauza implicării reduse a cetățenilor aparținănd acestei din urmă categorii, care rareori fac pasul spre implicare civică sau politică.

Vedem astăzi cum, cu toate creșterile de pensii și de salarii ale bugetarilor, nivelul de trai al majorității românilor rămâne scăzut. Creșterea taxelor (cel mai evident exemplu fiind acciza la carburanți), deficitul comercial care a dus la creșterea cursului și a prețurilor exprimate în euro, scumpirea creditului prin creșterea dobânzilor și implicit a ratelor către bănci, au erodat puternic puterea de cumpărare a celei mai mari părți a populației.”

Vlad Botoș, președinte USR Arad: ”Pentru a putea exploata în liniște resursele statului, actuala putere luptă în aceste zile pentru limitarea independenței justiției. Vedem tentativele repetate ale guvernanților pentru a se sustrage rigorilor statului de drept, pentru a se ridica deasupra statutului de cetățean egal în fața legii. Pentru omul de rând, obișnuit să acorde respectul cuvenit normelor de conviețuire socială, propunerile recente de modificare a legilor justiției sunt inacceptabile. Din păcate, am ajuns la momentul în care numai implicarea unei părți semnificative a populației mai poate să oprească aceste atacuri. Mă refer în special la cei care doresc o Românie modernă și europeană, un stat eficient, care să livreze cetățenilor școli și educație moderne, servicii sociale și de sănătate performante, infrastructură utilă și de calitate. Aceștia trebuie să devină implicați, să aloce timp și energie pentru activitatea civică și politică, altfel vocea lor nu va fi auzită.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate