Vlad Botoș, parlamentar european al Alianței 2020 USR PLUS a fost desemnat ca membru în două delegații interparlamentare pentru țări din Balcani: Albania și Muntenegru.
În cadrul delegației interparlamentare cu Albania, Vlad Botoș va activa ca vicepreședinte. Aceste delegații au rolul de a menține dialogul între Parlamentul European și statele sau organizațiile din întreaga lume.
Vlad Botoș, deputat european și președinte al USR Arad: „România a trecut prin momente dificile până să adere la UE pentru a fi europeni politic și economic, așa cum suntem geografic. Încă nu am ajuns unde ne dorim, dar intrarea în UE ne-a adus mai aproape de tot ceea ce vrem noi să fim: o țară europeană, democrată și prosperă.
Este, ca urmare, normal și firesc să-i înțelegem pe vecinii noștri balcanici și să încercăm să-i ajutăm să fie integrați în Uniunea Europeană. În campania electorală am zis că voi face tot ce-mi stă în putință să întregim Europa și din această poziție voi putea face ceea ce am promis.
Am fost și voi fi în continuare adeptul unei Europe puternice, care să încorporeze cât mai multe state din regiune. Numai o cooperare strânsă, cu decizii luate în comun, ne poate da forța necesară pentru a răspunde provocărilor globalizării și ale radicalismului.„