Joi, 8 februarie 2018, Majestatea Sa Margareta și ASR Principele Radu au făcut o vizită la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Cuplul regal a fost întâmpinat de managerul spitalului, dr Mihai Vasilescu, și de alți membri ai conducerii acestei mari instituții de sănătate. La vizită a luat parte dr Raed Arafat, secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, a vizitat mai multe dintre clinicile spitalului, unde a stat de vorbă cu pacienți, cu medici, cu personal medical și tehnic. La finalul vizitei, Familia Regală a avut o întâlnire cu profesorii universitari șefi de clinică din spital.
Spitalul de urgență are o istorie de opt decenii, fiind înființat în anul 1934, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea. Ideea unei unități medicale de elită care să răspundă urgențelor în sănătate a aparținut însă Reginei-mamă Elena a României. Regina este prima care a cooptat în proiectul său mari medici ai vremii, în scopul de a înființa primul spital cu acest profil din țara noastră.
Spitalul are un mare număr de clinici și laboratoare și primește zilnic 500 de pacienți. El funcționează pe toată durata zilei și a nopții, fără întrerupere.
Majestatea Sa Margareta se află pentru a treia oară în acest spital, după vizita împreună cu Regina Ana, acum 20 de ani, și cea din timpul spitalizării victimelor incendiului de la Colectiv.
Sursa: romaniaregala.ro
Foto: Daniel Angelescu