Vitamina D în exces duce la hipercalcemie

by Cristian Dobre

Vitamina D in exces are drept consecinta acumularea de calciu in sange, adica hipercalcemia. In aceste conditii, rinichii trebuie sa munceasca mai mult. Care sunt simptomele si care este doza corecta de vitamina D aflati in randurile de mai jos.

Vitamina D este esentiala pentru mentinerea sanatatii oaselor, dintilor si muschilor, dar in lunile de iarna, unele persoane risca sa fie deficitare. Pentru a mentine nivelurile de vitamina D, este recomandat sa luati un supliment. Dar vitamina D in exces afecteaza serios organismul.

Vitamina D ajuta la reglarea cantitatii de calciu si fosfat din organism. Acestea sunt necesare pentru a avea oase, dinti si muschi sanatosi. Aceasta vitamina este produsa prin sinteza colesterolului in prezenta razelor solare. Unele persoane petrec suficient timp la soare pentru a avea rezervele pline. Altele, au nevoie de un supliment pentru a intregi doza zilnica recomandata. In lunile de iarna, cand zilele sunt mai scurte si mai putin insorite, multi dintre noi avem un nivel scazut al acestei vitamine. Medicii recomanda populatiei sa ia un supliment de vitamina D in perioada septembrie-martie. Atentie insa la vitamina D in exces!

Vitamina D in exces: consecinte

Vitamina D nu se dizolva in apa, astfel incat este greu de eliminat si se acumuleaza in organism. Vitamina D in exces afecteaza organismul. Principala consecinta a luarii unei cantitati prea mari de vitamina D este acumularea de calciu in sange. Afectiunea se numeste hipercalcemie. Consecintele excesului de vitamina D apar la nivelul inimii, rinichilor si plamanilor.

Primele simptome ale hipercalcemiei includ greata, varsaturi, diaree, constipatie si slabiciune. Dar afectiunea poate declansa si sete excesiva. Aceasta vine la pachet cu urinarea frecventa. Prea mult calciu inseamna ca rinichii trebuie sa munceasca mai mult. Drept urmare, o persoana poate urina mai des, ceea ce duce la deshidratare si la setea crescuta. Potrivit NHS, „A lua prea multe suplimente de vitamina D pe o perioada lunga de timp poate provoca prea mult calciu in organism (hipercalcemie). Acest lucru poate slabi oasele si deteriora rinichii si inima”.

Vitamina D, doza corecta

Daca alegeti sa luati suplimente de vitamina D, 10 micrograme pe zi sunt considerate suficiente pentru majoritatea oamenilor. „Nu luati mai mult de 100 de micrograme de vitamina D pe zi, deoarece ar putea fi daunatoare. Acest lucru se aplica adultilor, inclusiv femeilor insarcinate, celor care alapteaza si varstnicilor. De asemenea, este valabil si in cazul copiilor cu varste intre 11 si 17 ani”. „Copiii cu varsta intre 1 si 10 ani nu ar trebui sa ia mai mult de 50 de micrograme pe zi. Sugarii sub 12 luni nu trebuie sa ia mai mult de 25 de micrograme pe zi”.

Este posibil ca persoanele cu diverse afectiuni medicale sa nu poata lua in siguranta atat de mult. Daca aveti orice urma de indoiala, adresati-va medicului dumneavoastra.

Alaturi de suplimente, unele alimente contin surse de vitamina D, iar consumul acestora poate ajuta. Alimentele care contin o vitamina D includ: peste gras, galbenus de ou, branza, unt.

Sursa: bzi.ro

Facebook Comments