Victoria de aseară le-a dar aripi baschetbalistelor arădene, care au reuşit să facă astăzi un nou meci mare la Satu Mare, în jocul al doilea al semifinalei Ligii Naţionale. La fel ca şi în prima partidă, finalul a fost dramatic, dar “galben-albastrele” au avut şi de data asta nervii mai tari, crezând în ele până la capăt pentru o revenire spectaculoasă în ultimele minute. Decise să egaleze la general în faţa propriilor suporteri, sătmărencele au condus cu 26-20 după primul sfert, în care s-au desprins în ultimele două minute, având în americanca Taylor aceeaşi coşgheteră de clasă. Diferenţa maximă în primele zece minute a fost de şapte puncte în favoarea CSM-ului, 20-13, în minutul 8 şi 24-17 în al zecelea minut. Taylor şi-a continuat evoluţia bună şi în sfertul doi, menţinând un avans de şapte puncte în favoarea gazdelor, dar Ghiţă, cu o triplă şi Keys au apropiat Aradul la două puncte, 30-28 în minutul 14, moment în care ibericul Lopez a cerut timeout. În doar un minut şi jumătate am consemnat însă cea mai mare diferenţă, CSM marcând şapte puncte la rând, cu o triplă a lui Biszak, 37-28 în minutul 16. A fost rândul lui Bulj să ceară timeout, însă echipa din nord-vestul ţării a continuat să conducă la 8-9 puncte, 45-37 în minutul 19. Ultimul cuvânt înainte de pauza mare l-a avut Keys, care cu cinci puncte consecutive a strâns din nou rezultatul după 20 de minute, 45-42. Revenirea arădencelor a continuat şi în debutul părţii a doua, astfel că s-a ajuns la 45-46 în minutul 21, cu cehoaica Vitulova în prim-plan. Cu un “run” de 9-0, FCC UAV a trecut în avantaj şi se anunţa încă de pe atunci un nou meci crâncen pe finalul lui. S-a ratat foarte mult în acest sfert trei, cu ambele echipe pe rând la conducere, asta şi pe fondul unor apărări mai agresive, dar la fel ca şi ieri avea să iasă la rampă căpitanul Hadzovic, care cu două triple dar şi un spirit de luptă tipic sârboaicelor şi-a ţinut echipa în joc. Tot Keys, cu două libere, a încheiat conturile după 30 de minute, scor 61-63. În ultimul sfert s-a jucat şi la sacrificiu, cele două rivale făcând risipă de efort. Satu Mare a fost mai mult la conducere, cu o Dzombeta ceva mai incisivă şi exactă la aruncările de la semi-distanţă, dar Aradul a ştiut să stea aproape şi să profite de fiecare scăpare a apărării adverse.
Victoria echipei: aruncările de trei puncte au făcut diferenţa în favoarea Aradului!
Taylor a făcut 73-70 în minutul 39 şi a lăsat falsa impresie a unei victorii sătmărene. Hadzovic şi apoi Vaida, după o pasă excelentă a lui Akathiotou, au redus la tăcere spectatorii sătmăreni, 73-75 cu 26 de secunde înainte de final. În loc să forţeze egalarea pe ultimul atac, gazdele au încercat să câştige, dar riscul le-a fost fatal, aruncările de trei puncte ale lui Taylor şi apoi Szmutku greşind ţinta. Keys a fost faultată şi a profitat, marcând ambele libere, iar victoria era deja securizată. Totuşi, arădencele s-au pierdut cu firea şi în ultimele secunde au faultat pe o aruncare de trei puncte a CSM-ului, ratată însă şi oricum timpul s-a epuizat. Victorie şi mai mare ca în primul meci, CSM Satu Mare – FCC UAV Arad 73-77 (26-20, 19-22, 16-21, 12-14) şi visul jucării finalei după opt ani de pauză e la doar o victorie distanţă! Prestaţia de excepţie a americancei Taylor, cu 31 de puncte şi nouă recuperări, pentru un indice de eficienţă 30, nu a fost suficient pentru o victorie a gazdelor. Dzombeta şi Kostowicz, ambele cu 12 puncte, au secondat-o pe baschetbalista de peste Ocean a CSM-ului, însă a fost mult prea puţin pentru vicecampioane să îşi apropie victoria. O seară deloc inspirată pentru Lopez, care a folosit-o mult prea puţin pe Vuckovic, deşi sârboaica a fost una din cele mai constante jucătoare pe parcursul campionatului, în vreme ce americanca Quinones Noa, achiziţie bifată chiar în primăvară şi grecoaica Sotiriou, transferată şi ea cu surle şi trâmbiţe, nu au jucat deloc! Satu Mare ar trebui s-o regrete şi pe Vaida, pe care a scăpat-o din „mâini” şi acum face jocuri bune la Arad.
Semifinala se mută la Arad: „galben-albastrele” se pot califica în ultimul act în faţa propriilor fani
De partea cealaltă, un joc colectiv mult mai bun, cu Keys, Vitulova şi Hadzovic în prim-plan, dar cu evoluţii notabile şi pentru alte trei jucătoare, Akathiotou, Ghiţă şi Vaida. Manea şi-a făcut şi ea treaba atât cât a fost folosită, iar FCC UAV s-a impus meritat şi e 2-0 la general pentru “galben-albastre”! Trecând în revistă statisticile colective, observăm că diferenţa s-a făcut la aruncările de la distanţă, şapte reuşite de trei puncte pentru Arad, faţă de doar una a celor din Satu Mare! Semifinala campionatului se mută acum la Arad, unde Hadzovic şi colegele sale au posibilitatea să închidă conturile, ori luni, 11 aprilie, ora 19, ori în cazul unei victorii sătmărene, a doua zi, marţi, 12 aprilie. Greu de crezut că Satu Mare va mai avea forţa să revină şi să ducă semifinala în decisivul de pe 15 aprilie, care ar urma să se joace la ea acasă. Vă reamintim că penultimul act se dispută după sistemul “cel mai bun din 5 meciuri”, cu sătmărencele risipind avantajul terenului propriu după ce au terminat mai bine sezonul regulat. În cealaltă semifinală, Sepsi Sfântu Gheorghe conduce cu 2-0 la general pe Phoenix Constanţa şi deja se conturează un ultim act de gală, între campioana en-titre şi marea favorită la titlu şi în acest sezon şi frumoasa echipă a Aradului, care începe să ne amintească tot mai mult de vremurile când se bătea pentru trofee. (foto: Ciprian Petcuţ)
Formaţii:
Satu Mare: Taylor 31, Dzombeta 12, Kostowicz 12, Biszak 7 (1×3), Ardelean 7, Vuckovic 4, Fodor, Szmutku. Rezerve: Noa, Sotiriou, Muraru, Cucu. Antrenor: Miguel Lopez
Arad: Keys 19 (2×3), Vitulova 16 (1×3), Hadzovic 13 (2×3), Akathiotou 9 (1×3), Ghiţă 9 (1×3), Vaida 7, Manea 4, Fleşer, Sutherland. Rezerve: Mîrne Nagy, Rotariu, Vaţi. Antrenor: Bogdan Bulj.