După călătoria istorică a miliardarului Richard Branson la limita spațiului cosmic, compania acestuia, Virgin Galactic, pune din nou în vânzare bilete pentru zboruri spațiale, scrie digi24.ro. De data aceasta prețul este mult mai mare. De la 450.000 de dolari în sus costă excursia, în care turiștii pot vedea Pământul de la 80 de kilometri altitudine și pot experimenta câteva minute de graviație zero.
Virgin Galactic a vândut deja în jur de 600 de bilete între 2005 și 2014, dar atunci prețul era cuprins între 200.000 și 250.000 de dolari.
Compania de turism spaţial a declarat că face progrese către începerea zborurilor anul viitor. Va vinde locuri simple, pachete cu mai multe locuri şi zboruri complete, potrivit The Guardian. Virgin Galactic oferă trei opțiuni: un singur loc, un pachet pentru cupluri, prieteni sau membri ai familiei, precum și posibilitatea închirierii întregii nave pentru un zbor complet. Pe lângă cei doi piloți, va fi loc pentru șase pasageri, iar cei de pe lista de așteptare vor fi primii serviți.
Zborul lui Branson a dat startul turismului spațial
Branson a zburat la aproximativ 141 de kilometri deasupra deşertului New Mexico, la bordul unui avion rachetă Virgin Galactic, pe 11 iulie, şi s-a întors în siguranţă după primul zbor de testare în spaţiu, complet echipat, o etapă simbolică pentru o aventură pe care a început-o acum 17 ani. „Ce zi, ce zi, ce zi, ce zi”, a spus Branson după ce a aterizat. „Am visat acest moment încă de când eram copil, dar nimic nu te poate pregăti pentru vederea din spaţiu”.
În iunie, Virgin Galactic a primit aprobarea din partea autorităţii de reglementare a siguranţei aviaţiei din SUA pentru a duce oamenii în spaţiu. Vânzările se vor deschide iniţial pentru cei care s-au arătat a fi doritor din timp, a spus acesta.
Următorul zbor spaţial al Virgin Galactic este programat pentru sfârşitul lunii septembrie în New Mexico, împreună cu forţele aeriene italiene. Virgin Galactic a anunţat ofertele de preţ pentru bilete, deoarece a raportat joi că a pierdut 94 de milioane de dolari în al doilea trimestru din cauza creşterii costurilor pentru cheltuieli generale şi vânzări. Compania a înregistrat venituri de doar 571.000 de dolari, sumă necesară pentru a acoperi abia un loc într-un nou zbor în spaţiu.