Asociația „Îngeri pentru suflete”, condusă de tânăra arădeancă Alexandra Timar, își continuă acțiunile caritabile și, așa cum ne-a obișnuit deja, își propune ca și de această dată să vină în sprijinul a mii de copii și bătrâni. Evident, vorbim despre persoane provenite din medii defavorizate și care se confruntă cu situații materiale precare.
Acțiunile asociației „Îngeri pentru suflete” sunt de notorietate deja, voluntarii încercând pe tot parcursul anului să vină în sprijinul familiilor defavorizate din mai multe județe ale țării. Însă, după cum bine știți, în perioada sărbătorilor intensitatea acestor acțiuni crește. Este și cazul de față, când „Îngeri pentru suflete” își propune, din nou, să aducă puțină bucurie pe chipurile câtorva mii de oameni.
Așadar, cum Sărbătorile Pascale ne bat la ușă, asociația „Îngeri pentru suflete” și-a propus ca, cu ajutorul nostru, al tuturor, să facă mai ușoare aceste sărbători pentru aproximativ 2.000 de copii și 3.000 de bătrâni din județele Arad, Timiș, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Neamț, Vaslui și Iași.
Campania „Hrănește un suflet” are menirea de a aduna pachete cu alimente neperisabile, dulciuri și produse de igienă pentru toți acei copii și bătrâni.
Astfel, cu toții putem da o mână de ajutor, iar metodele prin care putem face asta sunt multiple.
În primul rând, cei care doresc să-i ajute pe acești oameni, o pot face cumpărând alimente neperisabile, dulciuri și produse de igienă, pe care le pot face pachet. Aceste pachete pot fi predate personal la unul dintre centrele de colectare ale asociației „Îngeri pentru suflete”, din țară sau din străinătate. Lista acestor centre o puteți găsi accesând următoarea adresă: https://www.facebook.com/102151447882783/posts/473045894126668/.
Totodată, aceste pachete pot fi trimise prin poștă sau curier la sediul asociației, pe adresa: jud. Arad, loc. Vladimirescu, str. Drumul Combinatului FN, telefon 0744 683 191 – Alexandra Timar.
O altă metodă prin care puteți ajuta este să comandați acele produse direct online, iar la adresa de livrare să notați adresa asociației.
Încă o metodă, poate una chiar mai simplă, este ca, atunci când vă faceți cumpărăturile în magazinul Remarkt (din galeria Real situată la ieșirea din municipiul Arad către Vladimirescu), să cumpărați și câteva produse pentru campania „Hrănește un suflet” și să le lăsați în „cubul/coșul” campaniei, amplasat la ieșirea din magazin.
Totuși, dacă vă doriți să dați o mână de ajutor acestor oameni, dar nu aveți timp pentru a cumpăra respectivele produse, puteți alege varianta unei donații în conturile asociației:
- Beneficiar: Asociația Îngeri pentru suflete;
- Cont în lei: RO74BTRLRONCRT0521432301;
- Cont în euro: RO24BTRLEURCRT0521432301;
- PayPal: alexandra20m@yahoo.com;
- Revolut: 0744 683 191.
Nu în ultimul rând, există și varianta donațiilor prin Facebook, pe care o găsiți la următoarea adresă: https://www.facebook.com/donate/110450724355720/.
Campania „Hrănește un suflet”, demarată de asociația „Îngeri pentru suflete” a fost demarată pe 18 martie și se va încheia pe 20 aprilie, tocmai pentru ca aceste pachete să poată ajunge la beneficiari înainte de Sfintele Paști.
Nu uita, ceea ce pentru tine poate fi un gest mic, pentru altcineva poate fi totul!