Vineri, 15 noiembrie 2019

by Andreea Radu
1987: La Brașov au avut loc manifestațiile spontane ale muncitorilor de la uzinele „Roman” împotriva regimului ceaușist, manifestații la care s-a alăturat o mare parte din populația orașului. În fotografie monument ridicat în memoria luptătorilor anticomuniști din Brașov.
  • 1813: Gheorghe Asachi a deschis la Academia Domnească din Iași un curs în limba română pentru a preda în limba națională, un curs de inginerie și hotărnicie. Cursul a funcționat până în 1818.
  • 1836: A fost înființat la Iași Conservatorul Filarmonic și Dramatic, sub direcția lui Gheorghe Asachi, spătarului Vasile Alecsandri (tatăl) și a vornicului Ștefan Catargiu; și-a încheiat activitatea în 1840.
  • 1864: În timpul Războiului Civil American, generalul unionist William Tecumseh Sherman și-a început Marșul spre Mare, în care a distrus infrastructura și orașele confederației între Atlanta și Savannah, Georgia.
  • 1889: Împăratul Pedro al II-lea a fost detronat, iar Brazilia s-a proclamat Republică Federativă.
  • 1910: În Brazilia, împăratul Pedro al II-lea a fost detronat printr-o lovitură de stat condusă de mareșalul Deodoro da Fonseca, iar țara a fost proclamată republică.
  • 1924: Apare, la București, revista săptămânală „Mișcarea literară” (până la 17 octombrie 1925), condusă de Liviu Rebreanu.
  • 1928: În SUA a fost introdus primul laborator de defectoscopie de cale ferată.
  • 1948: A fost testată cu succes prima locomotiva electrică cu turbina de gaz (SUA).
  • 1956: Are loc premiera primul film al lui Elvis Presley, Love me tender la cinematograful Paramount în New York.
  • 1969: La Washington DC, peste 250.000 de oameni au protestat față de Războiul din Vietnam.
  • 1971: Intel Corporation a lansat primul microprocesor integrat din lume, denumit Intel 4004, care putea executa până la 60.000 de instrucțiuni pe secundă.
  • 1987: La Brașov au avut loc manifestațiile spontane ale muncitorilor de la uzinele „Roman” împotriva regimului ceaușist, manifestații la care s-a alăturat o mare parte din populația orașului.
  • 1990: A avut loc, la Brașov, o demonstrație de mari proporții cu prilejul aniversării a trei ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor și locuitorilor din Brașov. În frunte cu membrii Asociației „15 noiembrie”, demonstranții au parcurs vechiul traseu al manifestației din 1987.
  • 2008: România: Opt mineri și patru membri ai echipelor de salvare au murit în urma a două explozii la mina Petrila.

Nașteri

  • 1316: Ioan I al Franței (d. 1316)
  • 1397: Papa Nicolae al V-lea (d. 1455)
  • 1498: Eleonore de Austria, regină a Portugaliei și Franței (d. 1558)
  • 1708: William Pitt, prim-ministru al Marii Britanii (d. 1778)
  • 1822: Ferdinand, Duce de Genova, fondatorul ramurii Genova a Casei de Savoia (d. 1855)
  • 1845: Vasile Conta filosof și poet român, om politic (d. 1882)
  • 1859: Prințul Oscar, Duce de Gotland, al doilea fiu al regelui Oscar al II-lea al Suediei (d. 1953)
  • 1862: Gerhart Hauptmann, dramaturg german, laureat Nobel (d. 1946)
  • 1868: Emil Racoviță, biolog, membru al Academiei Române, fondatorul biospeologiei, explorator al Antarcticii (d. 1947)
  • 1874: August Krogh, zoolog danez, laureat Nobel (d. 1949)
  • 1876: Anne-Elisabeth de Noailles (născută Brâncoveanu), scriitoare franceză de origine română, contesa De Mathieu, membru de onoare al Academiei Romane (d. 1933)
  • 1886: René Guénon, autor egiptean de origine franceză (d. 1951)
  • 1887: Georgia O’Keeffe, pictoriță americană (d. 1986)
  • 1891: Erwin Rommel, feldmareșal german (d. 1944)
  • 1895: Marea Ducesă Olga Nicolaevna a Rusiei (d. 1918)
  • 1896: Horia Hulubei, academician român (d. 1972)
  • 1898: Barbu Fundoianu, poet român (d. 1944)
  • 1907: Claus von Stauffenberg, ofițer german (d. 1944)
  • 1930: James Graham Ballard, scriitor britanic (d. 2009)
  • 1932: Alvin Plantinga, filosof american
  • 1937: Leonard Cazan, politician român
  • 1939: Ștefan Sileanu, actor român de teatru și film
  • 1941: Corneliu Ciontu, politician român
  • 1946: Mihail, Prinț de Saxa-Weimar-Eisenach, actualul șef al Casei de Saxa-Weimar-Eisenach
  • 1950: Principesa Elena a României, fiica regelui Mihai al României
  • 1956: Ioan Buda, politician român

Decese

  • 1280: Albertus Magnus, teolog german (n. 1195)
  • 1630: Johannes Kepler, astrolog, astronom și matematician german (n. 1571)
  • 1787: Christoph Willibald Gluck, compozitor de operă german (n. 1714)
  • 1853: Maria a II-a, regină a Portugaliei (n. 1819)
  • 1863: Frederic al VII-lea, rege al Danemarcei (n. 1808)
  • 1888: Ion I. Câmpineanu, primul Guvernator al Băncii Naționale (n. 1841)
  • 1916: Henryk Sienkiewicz, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1905 (n. 1846)
  • 1919: Alfred Werner, chimist german, laureat Nobel (n. 1866)
  • 1932: Peneș Curcanul, erou al războiului de Independență din 1877, fost sergent în Regimentul 13 Dorobanți.
  • 1938: Andre-Eugene Blondel, fizician francez, cunoscut pentru oscilograful și aparatul său de fotometrie (n. 1863)
  • 1945: Ion Diaconescu, pictor român (n. 1915)
  • 1959: Charles Thomson Rees Wilson, fizician scoțian, laureat al Premiul Nobel (n. 1869)
  • 1976: Jean Gabin, actor francez (n. 1904)

Sărbători

  • Ziua națională a Republicii Federative a Braziliei

 

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments