Vineri, 1 septembrie 2023

by Andreea Radu
1939: Germania nazistă a invadat Polonia, declanșând al Doilea Război Mondial. În imagine, soldați germani îndepărtând însemnele guvernului polonez.
  • 1715: Regele Ludovic al XIV-lea al Franței moare după o domnie de 72 de ani – cea mai lungă domnie a unui monarh european important.
  • 1804: Astronomul german Karl Ludwig Harding a descoperit unul dintre cei mai mari asteroizi din sistemul solar și l-a denumit Juno.
  • 1859: În întreaga lume are loc o superfurtună solară.
  • 1870: Are loc bătălia decisivă a războiului franco-prusac, Bătălia de la Sedan, care s-a terminat cu victoria decisivă a Prusiei.
  • 1912: La București, în sala „Eforie”, a avut loc premiera filmului „Războiul Independenței”. A rulat timp de o lună, record pentru acea vreme. Filmul a fost prezentat apoi în Transilvania, la Viena și Budapesta.
  • 1914: Orașului rusesc St. Petersburg i-a fost schimbat numele în Petrograd.
  • 1920: Monumentul Fântâna Timpului, în cinstea a 100 de ani de pace între Statele Unite și Regatul Unit, a intrat în funcțiune la Chicago.
  • 1923: Un cutremur a devastat Tokio și Yokohama, omorând aproape 100 000 de oameni (Marele cutremur Kanto).
  • 1939: Germania nazistă a invadat Polonia, declanșând al Doilea Război Mondial.
  • 1939: Adolf Hitler semnează ordinul de începere a eutansierii sistematice a bolnavilor mintali și a persoanelor cu dizabilități.
  • 1955: A fost înființată Filarmonica de Stat din Cluj.
  • 1959: Au fost restabilite relațiile diplomatice dintre România și Japonia întrerupte la 31 octombrie 1944, după ce România se alăturase coalției antihitleriste.
  • 1963: A luat ființă prima unitate specializată în domeniul informaticii și automatizării a Armatei române.
  • 1966: Legația României din Olanda a fost ridicată la rang de ambasadă.
  • 1980: Generalul maior Chun Doo-hwan a devenit președinte al Coreei de Sud, în urma demisiei președintelui Choi Kyu-hah.
  • 1983: Uniunea Sovietică a doborât avionul de pasageri KAL-007 aparținând liniei sud coreene. Va recunoaște la 6 septembrie, declarând că piloții nu au știut că era un avion civil atunci când a încălcat spațiul aerian sovietic.
  • 1991: Uzbekistan își declară independența față de Uniunea Sovietică.
  • 1995: Armata germană a efectuat prima sa misiune de luptă de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, angajând în Bosnia bombardamente de tip „Tornado”.
  • 2001: Ceremonie în cadrul căreia România a preluat, pentru doi ani, președinția Comitetului de Coordonare (CC) al Reuniunii Miniștrilor Apărării din Sud-Estul Europei (SEDM) și a Comitetului Director Politico-Militar (PMSC) al Forței Multinaționale de Pace din Sud-Estul Europei (MPFSEE). (Plovdiv, Bulgaria)
  • 2004: Începe criza ostaticilor de la școala din orașul rusesc Beslan, când un grup înarmat de teroriști au luat ostatici sute de elevi și profesori.

Nașteri

  • 1588: Henric al II-lea, Prinț de Condé (d. 1646)
  • 1711: Willem al IV-lea, Prinț de Orania (d. 1759)
  • 1854: Engelbert Humperdinck, compozitor german (d. 1921)
  • 1855: Innokenti Annenski, poet rus (d. 1909)
  • 1862: Lazăr Edeleanu, chimist român (d. 1941)
  • 1862: Inazo Nitobé, economist, autor, diplomat japonez (d. 1933)
  • 1875: Edgar Rice Burroughs, romancier american (d. 1950)
  • 1877: Francis William Aston, chimist și fizician englez, deținător al Premiului Nobel (d. 1945)
  • 1878: Prințesa Alexandra de Edinburgh și Saxa-Coburg și Gotha, sora reginei Maria a României (d. 1942)
  • 1910: Olga Necrasov, antropolog rus (d. 2000)
  • 1910: Jack Hawkins, actor britanic (d. 1973)
  • 1915: Ken Aston, arbitru de fotbal, inventatorul cartonașelor galbene și roșii (d. 2001)
  • 1925: Roy Jay Glauber, fizician american
  • 1937: Allen Jones, artist englez
  • 1944: Leonard Slatkin, dirijor american
  • 1945: Mustafa Balel, romancier, nuvelist și traducător turc
  • 1946: Barry Gibb, cântăreț englez (Bee Gees
  • 1947: Ion Mircea, poet român
  • 1949: Luminița Gheorghiu, actriță română
  • 1950: Mihail Efimovici Fradkov, politician rus
  • 1951: Nicu Ceaușescu, fiul lui Nicolae Ceaușescu (d. 1996)
  • 1962: Ruud Gullit, fotbalist olandez
  • 1975: Radu Eduard Ciobanu, fotbalist român
  • 1986: Stella Mwangi, cântăreață kenyano-norvegiană
  • 1989: Bill și Tom Kaulitz, gemenii formației Tokio Hotel
  • 1996: Zendaya Coleman, (cunoscută drept Zendaya), actriță și cântăreață americană

Decese

  • 1067: Balduin al V-lea de Flandra (n. 1012)
  • 1159: Papa Adrian al IV-lea
  • 1557: Jacques Cartier, explorator francez (n. 1491)
  • 1678: Jan Brueghel cel Tânăr, pictor flamand (n. 1601)
  • 1687: Henry More, filosof englez (n. 1614)
  • 1715: Ludovic al XIV-lea al Franței (n. 1638)
  • 1744: Frederic Anton, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt (n. 1692)
  • 1838: William Clark, explorator american (n. 1770)
  • 1930: Aristide Demetriade, actor și regizor român (n. 1872)
  • 1944: Liviu Rebreanu, scriitor român, membru al Academiei Române (n. 1885)
  • 1964: George Georghescu, dirijor român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1887)
  • 1970: François Charles Mauriac, scriitor francez, laureat Nobel (n. 1885)
  • 1984: Carlo Zecchi, pianist și dirijor italian (n. 1903)
  • 1988: Luis Walter Alvarez, fizician american (n. 1911)
  • 1995: Adrian Dohotaru, poet și dramaturg român (n. 1939)
  • 1996: Ion Oblemenco, fotbalist și antrenor român (n. 1945)
  • 2008: Sorin Gheorghiu, actor român de teatru și film (n. 1939)
  • 2008: Ruxandra Sireteanu-Constantinescu, biofiziciană română stabilită în Germania (n. 1945)
  • 2011: Alexandru Pesamosca,academician,doctor chirurg,supranumit „ingerul copiilor”(n. 1930)

Sărbători

  • România:
    • Ziua informaticienilor militari
    • Ziua diplomației române
  • Libia: Ziua națională – Ziua revoluției – 1969
  • Uzbekistan: Ziua națională – Ziua Independenței – 1991
  • Slovacia: Ziua națională – Ziua Constituției – 1992

 

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments